Ana Morodan, primele declaraţii despre iubitul ei: ”Nu are nicio treabă cu lumea noastră!” Cei doi se iubesc de şapte ani

3 morodan jpg jpeg

Ana Morodan este recunoscută pentru stilul extravagant pe care l-a adoptat, însă ea este foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa persoanlă. De curând, însă, ea a vorbit despre iubitul ei şi a oferit detalii inedită.

Astfel, în cadrul unui interviu, Ana Morodan a dezvăluit că partenerul ei preferă să stea departe de lumea showbizului, deşi sunt împreună de şapte ani.

Cum se menţine Antonia într-o formă fizică de invidiat: ”Lumea crede că trebuie să faci foamea, dar nu e adevărat!”

„Ce vrei, fă, să zic de iubit? Oamenii din jurul meu îl cunosc. Când am plecat în Asia, mi-a zis o chestie foarte drăguţă, m-a emoţionat: Cei curajoşi merg înainte întotdeauna spre moarte, dar câteodată spre victorie. Mi-a mai zis: Eu tot aci îs!(…) Eu sunt cu piticii aliaţi, nu mă ia flama faimei. A fost la prima petrecere. De atunci, mă întreabă dacă am nevoie să vină. Face managementul schimbării, se duce în corporaţii foarte mari, verifică pierderile şi le remediază. Nu are nicio treabă cu lumea noastră. Mă bucur, pentru că învăţ foarte multe lucruri de la el”, a povestit Ana Morodan.

De asemenea, ea a mărturisit că nu se vede căsătorită, iar relaţia lor este foarte bună şi fără un act, bazându-se pe respect reciproc şi admiraţie.

Raluca Moianu, mândră de fiica ei, care luat locul trei la un concurs de frumuseţe: ”A muncit mult!”

„Am îmbrăcat atâtea rochii de mireasă pentru pictorialele mele, încât mi-am satisfăcut acest vis. După cum ştii, găzduiesc anual The Millennial Aristo Party, prin urmare şi treaba asta cu să ai petrecerea ta e „checked. Am fost toată viaţa în centrul atenţiei, deci n-am dus lipsă de „aplauze la scenă deschisă, aşa că am rezolvat şi cu asta. Nu văd de ce m-aş mai căsători. Plus că pe mine mă emoţionează o sală de sute de oameni care vin la conferinţele mele de business şi mă încarcă o astfel de energie. Acum, lăsând gluma la o parte, o relaţie echilibrată nu stă într-un act. Într-o relaţie nu e importantă căsătoria, e importantă armonia. Dacă doar prin căsătorie vine armonia, atunci by all means… spre sfatul popular. Dacă armonia deja există, atunci căsătoria devine opţională sau irelevantă, nu?”, a declarat Ana Morodan.



Recente

Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg