Anna Nicole Smith, nedezlipită de lângă fiul mort. Refuza să fie îngropat!

Regretatul model a avut șocul vieții ei când s-a trezit lângă fiul ei, care tocmai murise. Anna nu și-a revenit niciodată după pierderea primul ei copil.

image

Anna Nicole Smith a devenit cunoscută datorită aparițiilor ei în revista destinată bărbaților, Playboy. De-a lungul vieții ei scurte, a devenit mamă de două ori, însă, la numai trei zile după ce o adusese pe lume pe fetița sa, și-a pierdut fiul.

În momentul în care Anna s-a trezit lângă fiul ei și acesta nu răspundea, vedeta s-a speriat îngrozitor. Și, din păcate, chiar avea de ce. Copilul de numai 20 de ani, care venise în vizită la mama lui pentru a-și cunoaște sora, murise. Daniel Wyne Smith a aflat de nașteresa surorii lui vitrege și s-a dus imediat s-o viziteze la maternitate, unde s-a și decis să-și petreacă noaptea, alături de mama sa.  

Însă, a doua zi, Daniel nu mai respira. Disperată, Anna l-a sunat pe Howard K. Stern, un avocat care se întâmpla să fie în spital atunci, și au încercat amândoi să-l resusciteze pe tânăr. A fost prea târziu. Daniel a murit lângă patul din maternitate al mamei sale, pe 10 septembrie 2006, la numai trei zile după ce sora lui venise pe lume. Mai târziu s-a stabilit cauza morții lui ca fiind supradoză de droguri.

Moartea lui Daniel a împins-o pe Anna într-un episod crunt. „Anna era atât de șocată de pierderea lui Daniel, încât refuza să plece de lângă el. A fost nevoie să fie sedată, ca să poată fi externată din spital”, a dezvăluit avocatul Michael Scott, conform CBS News.

„Când o mamă își pierde copilul… știu că le-au luat patru ore ca s-o desprindă pe Anna de trupul neînsuflețit al fiului ei. Ea n-a vrut ca el să fie înmormântat, pur și simplu, voia să stea lipită de el tot timpul”, și-a amintit și Margaret Cho, o prietenă apropiată de-ale Annei, în Huffington Post.

Șocul suferit de Anna Nicole Smith a fost atât de mare, încât blondina și-a pierdut memoria o vreme, după care a spus că a aflat de pierderea fiului ei. „Când mi-au spus că murise, credeam că sunt la un show TV și că sunt păcălită. Nu înțelegeam cum de l-a luat Dumnezeu pe el și nu pe mine”, a declarat ea ulterior pentru CBS News.

Nicole a încercat să treacă peste moartea copilului ei până în ultima ei clipă de viață. „Se luptă cu ceea ce simte în sufletul ei”, a spus Stern în timpul emisiunii Larry King Live. „I-a fost extrem de greu și spune tuturor că nu vreau să schimbe copiii – să aducă unul pe lume și celălalt să moară”.

La numai cinci luni de pierderea primului ei născut, Anna a încetat din viață. N-avea nici 40 de ani. Pe 8 februarie 2007, a decedat în urma unei supradoze de droguri. „Anna și Daniel erau nedezlipiți. Daniel era, fără doar și poate, cea mai importantă persoană din viața Annei. Toată perioada cât  am știut-o eu, totul era despre Danieîn viața eil. Aș zice că fizic a murit săptămâna trecută, dar emoțional ea s-a stins odată cu Daniel”, a conchis apropiatul fostului iepuraș Playboy.

foto -Shutterstock



Recente

Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg