Bărbosu: „Am gătit ardei umpluți pentru 100 de persoane‟

E pasionat de gătit şi foarte generos în a arăta tuturor cum să gătească bine pentru a evita risipa alimentară. Pe lângă 822.000 de urmăritori pe Tik Tok şi 105 000 pe Instagram, Bărbosu, cum este cunoscut Ovidiu Ţigănuş, are şi o poveste de viaţă extraordinară.

image

Cel care este ştiut azi ca simpaticul Bărbosu, a plecat la Londra în septembrie 2010. Timp de două luni a stat singur, apoi i s-a alăturat soția şi li s-a născut fiul. Nu poate spune că s-a adaptat greu la viața de acolo, însă recunoaşte că a avut ceva probleme cu limba la început din cauza accentului său care îi făcea mesajele mai greu de înţeles.

„Am plecat ca mulți alți români, în căutarea banilor.‟, ne-a scris el şi a adăugat: „Primul job a fost de grădinar, dar nu am rezistat mult, întrucât mi s-a părut o muncă extrem de grea. Am încercat tot felul de meserii… am muncit câțiva ani în construcții, după care mi-am găsit un job de manager la un lanț de spălătorii auto unde am stat aproximativ trei ani. Apoi, mi-am luat licență de taximetrist. Între joburi, mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie. Am fost fotograf de nunți şi, în paralel, practicam taximetria. N-o mai practic de când «am devenit» Bărbosu, dar încă mai am licența și intenționez s-o reînnoiesc când expiră. E un fel de backup.‟

Cum şi-a descoperit pasiunea pentru gătit?

În timpul pandemiei, cum nici fotografia, nici taximetria nu-l mai ajutau să aibă un venit, a început să ofere servicii de marketing, SEO și web design, pentru diferite start up-uri. Apoi, şi-a mai redescoperit o pasiunea, cea pentru gătit, după cum ne-a povestit: „La început, a fost o pasiune pentru mâncare bună. De gătit, am gătit de copil, ca ajutor al mamei prin bucătărie. Pasiunea adevărată am descoperit-o în Anglia unde am urmărit online tot felul de bucătari celebri. Prima oară, pagina Bărbosu s-a numit «Vlogul lui Bărbosu. Despre mâncare, viață și fotografie». Mi-am dat seama repede că e greu să găsesc oameni pasionați și de mâncare și de fotografie, așa că am rămas doar cu Bărbosu.‟

Pe 22 octombrie 2022, Ovidiu şi-a făcut cont de TikTok și a postat primul clip. În doar 24 de ore, a făcut circa 10 000 de vizualizări şi i-a adus 500 de urmăritori. A fost ceva nemaipomenit și l-a impulsionat foarte mult.

Are o colecție de peste 200 de cărți de bucate

La început, Bărbosu se inspira din ce găteau alții și din cărțile de bucate englezești încercând să readapteze rețetele în stilul românesc. „Am o colecție de peste 200 de cărți de bucate care crește săptămânal, dar acum caut combinații de gust. Toate rețetele mele, chiar și cele internaționale clasice, sunt readaptate la stilul de viață românesc, de aici și unele controverse‟, a spus el.

Soţia lui gătește foarte bine prăjituri și mâncăruri tradiționale românești, dar, cum el publică o rețetă nouă în fiecare zi, nu prea mai e loc de altceva. Nu dă greș niciodată dacă găteşte pentru soție creveți, miel sau vită, iar pentru copil ciorbă de perișoare ori friptură cu tzatziki.

image

Bărbosu organizează şi mese cu prietenii, după cum ne-a mărturisit: „Dacă nu vin ei la mine, mă duc eu la ei, că pot găti oriunde. Cea mai mare petrecere a fost atunci când am gătit ardei umpluți pentru 100 de persoane‟.

Te-ar mai putea interesa: Chef Foa: „Meniul unui restaurant este, de fapt, o călătorie prin lume, printre gusturi şi printre oameni”

Ocoleşte mâncărurile cu organe

Orice rețetă pe bază de cartofi îi devine virală. Recent, a observat că și rețetele în care are sosuri cremoase tind să aibă mai multe vizualizări. „Merg foarte bine și rețetele tradiționale, acele de care ne-au bucurat copilăria. Din păcate, cele mai puține vizualizări le am la rețetele sănătoase (salate, pește, supe) şi cele cu ingrediente și condimente puțin mai diferite. Eu încerc să gătesc în primul rând pentru mine și familia mea. N-am avut mâncare să nu-mi iasă, dar asta și pentru că gătesc doar ce-mi place mie, nu pentru vizualizări. De aceea, nu vedeți la mine mâncăruri din organe de animale. Nu ne plac, nici mie, nici familiei‟, a explicat Bărbosu. La final, ţi-a lăsat o reţetă de vară, uşoară şi răcoroasă.

Vezi şi: Trucuri de gătit virale pe TikTok care îţi pot uşura treaba în bucătărie

O reţetă pentru tine

image

Somon la cuptor cu salată tabouleh

Ingrediente:

4 felii somon

100 g cușcuș

3 roșii medii, mărunţite

1 legătură pătrunjel

câteva fire ceapă verde

3-4 frunze mentă

4 felii lămâie

zeama de la ½ lămâie

sare

piper

ulei de măsline

Mod de preparare:

Peste cușcușul pe care l-am pus într‐un castron turnăm apa clocotită, atât cât să-l acopere. Acoperim castronul cu o farfurie și lăsăm așa zece minute, după care luăm farfuria, amestecăm puțin prin cușcuș și îl lăsăm să se răcească puțin.

Huștiuliuc cu somonul într-o tavă pe care am pus o hârtie de copt. Peste somon punem puțin ulei de măsline, sare, piper și feliile de lămâie tăiate în jumătate. Îl băgăm la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 15-20 de minute sau până când se rumenește puțin somonul și lămâile de deasupra lui.

Peste cușcușul răcit, huștiuliuc cu roșiile tăiate mărunt, ceapa verde, pătrunjelul și menta. Adăugăm sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie după gust, după care amestecăm totul. Servim somonul împreună cu salata și un prosecco rece. Poftă bună!

FOTO: arhiva personală



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg