Când îţi afectează cosmeticele sănătatea

1 69243 original jpg jpeg

Pentru cele mai multe femei prietenele cele mai bune sunt cosmeticele. Când tenul îşi pierde din strălucire, ele au efecte nemaipomenite, dar, în timp, pot afecta sănătatea pielii.

Toate loţiunile,săpunurile şi produsele pentru machiaj conţin ingrediente chimice care pătrund rapid în piele,apoi în organism. Richard Bence,biochimistul american care a studiat timp de trei ani produsele dedicate înfrumuseţării,susţine că într-un an întreg,prin aplicarea unui machiaj zilnic,pielea absoarbe până la 2 kilograme de preparate chimice.

În urma studiului,a observat că multe femei nu ezită să folosească şi 20 de produse diferite într-o singură zi,uitând să verifice termenele de valabilitate şi crezând cu tărie că toate componentele sunt absolut inofensive.

Faţa nevăzută a cosmeticelor

Câteva dintre ingredientele utilizate la fabricarea cosmeticelor pe care le folosesc femei din toată lumea sunt şi extrem de periculoase. De pildă,acidul oleic se găseşte în săpun,în soluţii permanente,şampoane,vopsele pentru păr,ruj şi produse de machiaj sub formă lichidă.

Săpunurile,pasta de dinţi şi cosmeticele în general conţin glicerină,iar acidul steric intră în compoziţia fixativelor,deodorantelor şi cremelor. Coloranţii sunt aproape nelipsiţi şi mulţi dintre ei produc iritaţii şi sensibilizează pielea. Uleiul mineral poate părea natural,însă este un derivat al ţiţeiului care îmbătrâneşte prematur pielea.

Pe unele etichete ale deodorantelor,şampoanelor,cremelor pentru corp şi pentru îngrijirea tenului se găseşte un ingredient numit parfum. Acesta ascunde un număr de aproape 4.000 de componente sintetice fie toxice,fie cauzatoare de cancer care pot afecta sistemul nervos central.

Dacă numai un singur compus chimic este dăunător,atunci mai multe la un loc,folosite vreme îndelungată,nu aduc nimic bun sănătăţii tale.

Ce-i de făcut?

Cea mai simplă măsură este renunţarea la cosmeticele care conţin prea multe ingrediente sintetice. Soluţia este înlocuirea lor cu unele naturale pe bază de extracte din plante,uleiuri eterice sau din plante,miere,unt de cacao,vitamine. Ele curăţă pielea,o hrănesc cu adevărat,o regenerează în urma efectelor negative ale mediului poluant din marile oraşe. La fel de benefică este evitarea aplicării în exces a unui produs. Ca în oricare altă situaţie,cumpătarea este aliatul principal ale unei vieţi sănătoase.

Speranţa de viaţă a produselor de îngrijire

Când cumperi produse de înfrumuseţare,verifică termenele de valabilitate! Dintre toate,rimelul are valabilitatea cea mai scurtă:3 luni. Fondul de ten rezistă până la 3-6 luni,cosmeticele naturale şi cremele hidratante de zi sau noapte 6 luni,iar pudra,fardurile,rujul,glossul şi creioanele pentru ochi un an întreg.

Păstrează ambalajele produselor,cele pe care sunt trecute termenele de valabilitate sau  notează direct pe produse datele până la care le poţi folosi fără probleme.

Extrapont

Cum sunt incredibil de sensibile la variaţiile de temperatură,cosmeticele trebuie ţinute în locuri uscate şi răcoroase,nicidecum în genţi sau în automobile. În caz contrar,termenele de valabilitate se pot reduce.



Recente

Justin Bieber  foto   Profimedia jpg
Jennie Garth și fostul soț   profimedia jpg
tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg