Când lupţi pentru binele comun: să-ţi pese, să nu taci, să faci
Pentru unii dintre semenii noştri, cauzele aproape pierdute devin provocări. Liliana Serediuc, economist, îşi dedică timpul liber unui proiect generos: reabilitarea cinematografului Favorit, acum în ruină, şi transformarea lui în centru cultural pentru locuitorii cartierului.
E joi seară şi,ca de obicei,într-o sală de clasă a Şcolii nr. 164,din cartierul bucureştean Drumul Taberei,s-au adunat vreo 10-15 inşi. E şedinţa grupului Iniţiativa Favorit:au venit gemenele Diana şi Ioana,eleve la Arte Plastice,domnul Ionescu,cel veşnic preocupat de hachiţe tehnice,Marilena,statisticianul convertit în specialist comunicare şi Cristina de la organizaţia „CeRe”,care îi învaţă pe toţi cum să dialogheze cu autorităţile locale.
Printre ei,economistul Liliana Serediuc. Ca şi ceilalţi,militează pentru transformarea cinematografului Favorit,acum în ruină,într-un centru cultural dedicat comunităţii. Liliana ne spune ce înseamnă pentru ea Favorit:„Adolescenţa,orele când chiuleam de la şcoală,cu întreaga clasă,pentru a vedea «Marele Gatsby»,locul unde se desfăşurau serbările şcolare...“
Un reper şi un refugiu
„Pentru generaţii întregi de locuitori ai cartierului Drumul Taberei,cinematograful Favorit a fost un reper. Aici se făcea coadă pentru un bilet la «Războiul Stelelor» sau la filmele lui Dan Piţa;aici aveau loc spectacolele de sfârşit de an ale şcolilor,se organizau balurile bobocilor,piese de teatru şi concursuri de miss. În vremurile gri din comunism,în vidul cultural al acelor ani,Favorit a fost un refugiu. După ’89,cinematograful a fost lăsat în paragină. Cetăţenii nu mai au un spaţiu al lor,unde să socializeze şi să se poată exprima – de aceea avem nevoie de Favorit acum,mai mult decât oricând.” (Din „Prezentarea Iniţiativei Favorit”)
Liliana este o femeie plină de viaţă şi foarte hotărâtă
Şedinţe „de cartier”
La întâlnirile săptămânale,printre pahare cu suc şi bomboane împărţite generos,grupul află ultimele noutăţi legate de proiect. Fiecare îşi ia „temele pentru acasă“:„Cine îl sună pe consilierul Cutare,să-l întrebe când se face grupul de lucru?“,„Cine monitorizează PUZ-ul?“... Liliana se oferă să redacteze o scrisoare către arhitectul-şef al primăriei. Şedinţele de joi sunt „latura prietenoasă“ a unei bătălii epuizante cu oficialităţi adesea indiferente,dacă nu ostile;a fi membru în grup înseamnă a te implica într-un război de uzură,în care nu e loc pentru „n-am timp“,„nu pot“. Liliana punctează:„Viaţa comunităţii nu poate fi îmbunătăţită decât prin implicarea cetăţenilor. Nimeni nu cunoaşte problemele unui cartier mai bine decât locuitorii acestuia.“
Liliana a aflat despre proiect acum un an,cu ocazia unei campanii de strângere de semnături. S-a oferit imediat să lucreze ca voluntar cu micul grup de entuziaşti:„Am cunoscut oameni minunaţi,dornici să realizeze lucruri importante. Îi consider o a doua familie“. Şi cei de acasă o susţin:„Fiul meu e pasionat de film,ca şi mine,şi m-a înţeles imediat.“
Petiţii şi interpelări,reuniuni,telefoane,e-mailuri... Liliana face faţă elegant chestiunilor de rezolvat,şi enumeră bucuros micile victorii:faptul că autorităţile au dispus curăţarea cinematografului de gunoaie,că un consilier local a fost desemnat să dialogheze cu grupul,că s-au găsit ceva resurse pentru finanţare...
Ce ar face dacă ar fi primar o lună?,o întreb. „Aş consulta comunitatea,pentru a afla ce probleme trebuie rezolvate mai întâi,şi aş desemna consilieri responsabili pentru fiecare chestiune în parte. M-ar preocupa curăţenia,siguranţa şi aspectul zonei. Aş verifica,personal,îndeplinirea sarcinilor.“ Ridică din umeri şi zâmbeşte:„Iniţiativa Favorit a adus speranţa că,dacă ne străduim împreună,putem face toate aceste lucruri folositoare cetăţenilor.“
