Când viaţa începe „la pensie“
Pentru unii, statutul de pensionar înseamnă mai mult decât să pândeşti poştaşul, ca să-ţi dea ultimul talon, să iei nepoţeii de la grădiniţă sau să plimbi sacoşa la piaţă. „La pensie“ este şansa de a te bucura altfel de viaţă.
Valeriu Ionescu:„Un student cu şapte vieţi“
La 82 de ani,Valeriu Ionescu are curiozitatea şi voioşia unui „flăcău“ de 50. Tocmai s-a întors dintr-un pelerinaj la mânăstirile din Grecia – iar acum flutură,victorios,biletele la un concert simfonic,pe care le-a comandat pe internet.
Îşi povesteşte viaţa,pe scurt:a terminat Facultatea silvică şi de transporturi forestiere din Braşov,a lucrat în Bucureşti,ca inginer în domeniul industriei electronice şi electrotehnice. „În 1990,când am ieşit la pensie,m-am apucat de taximetrie“,povesteşte dl. Ionescu. Doi ani mai târziu,şi-a făcut singur o societate de proiectare şi a trudit acolo până în 2010.
Îi plac la nebunie călătoriile. Dacă i-ar fi fost şi soţia alături... gândul la ea îi umple ochii de lacrimi. Noroc mare cu prietenii buni şi cu cauzele în care crede. Căci pe dl. Ionescu îl ştie tot cartierul Drumul Taberei:oriunde se organizează vreun eveniment cu cetăţenii,e prezent şi dumnealui. Şi,ca să fie la curent cu noutăţile,a învăţat de curând să „umble“ pe email.
Îl întreb care e secretul nesecatei lui energii,râde. Citeşte prezentarea care i s-a făcut în cartea de onoare a facultăţii:„Un student cu şapte vieţi/ Remarcat pentru voinţă/ Cu deviza «să înveţi»/ A uimit prin străduinţă.“
Cornelia Popescu:Profesoara cu simţul umorului
E îmbrăcată mereu la patru ace,dar aerul sobru ascunde un inegalabil simţ al umorului. Să o auzi când începe să spună bancuri ... Are 68 de ani,a fost profesoară de istorie şi,de când a ieşit la pensie,se dedică unor activităţi variate:de la acţiuni cu diverse cluburi ale pensionarilor,la co-organizator de evenimente culturale şi educative. Lista e impresionantă:sesiuni de informare la Biblioteca Hasdeu din sectorul 4 şi la Biblioteca Metropolitană Bucureşti,excursii cu tematică,evenimente de cartier... La acest din urmă capitol,doamna Popescu face mereu parte din organizatori şi este solicitată adeseori să invite formaţii muzicale sau coruri de copii. De fiecare dată,chiar dacă sănătatea îi mai joacă feste,face turul inspectoratele şcolare şi diverselor instituţii. Cu calm şi diplomaţie,obţine întotdeauna ceea ce doreşte.
Are un nepoţel în clasa a VII-a,de care e foarte mândră,şi pe care-l duce în vizită la muzee. Visul ei este ca „tineretul din ziua de azi“ să fie mai respectuos şi să aibă o educaţie mai bună.
Ana Cornelia Bihoi:Cursuri de engleză la biserică
Are un suflet de aur şi a împlinit 72 de ani – dar toată lumea îi dă cu zece mai puţin. E mereu ocupată,deşi o problemă de sănătate o împiedică să se deplaseze atât de uşor pe cât ar dori. Fosta „profă“ de limbi străine are o agendă mai mult decât plină:când nu predă cursuri de engleză şi franceză la biserica din cartier,face traduceri autorizate,participă la şedinţe ale consiliului local (în calitate de membru al diverselor grupuri de acţiune cetăţenească sau umanitară),dă telefoane,semnează petiţii,participă la traininguri. Şi mai are şi timp să meargă la filme,la teatru sau să facă excursii prin lume. Cel mai interesant,îşi aminteşte ea,a fost la Congresul internaţional al femeilor din Baltimore,SUA.
„Nu pot să zac pe-o bancă,în parc – cred că e ceva genetic“,explică dumneaei. „Pe mama şi tata nu i-am văzut niciodată stând cu mâinile-n sân“. E preocupată de politică,dar are timp şi să-şi pună murături,să-şi plimbe câinele sau să se ocupe de nepoţelul de 4 ani,care-i calcă pe urme.
