Ce dietă ţine Misha pentru a arăta perfect: "Acum am 55 de kilograme şi vreau să ajung la 49, 50 maximum"

1 misha 1 jpg jpeg

Este artistă, are un succes fulminant în muzica românească, dar pe lângă asta este şi mamă şi îşi face această "meserie" cu mare conştiinciozitate. Misha, căci despre ea este vorba, îşi împarte timpul între carieră şi familie, fiind ori la concerte şi pe scenă, ori la joacă şi acasă, cu fiica sa, Maya.

În ciuda faptului că este mereu pe drumuri, Misha are o siluetă de invidiat şi mărturiseşte că încearcă tot timpul să fie atentă la alimentaţie şi să aibă mese regulate.

Citeşte şi: Cum se menţine Antonia într-o formă fizică de invidiat: ”Lumea crede că trebuie să faci foamea, dar nu e adevărat!”

“Nu am niciun secret pentru silueta mea, încerc să fiu atentă la ce mănânc, mai am perioade când mai scap din vedere treaba asta şi mai pun un kilogram-două dar cam atât, însă le dau jos destul de rapid. Nu fac nimic deosebit! De exemplu, acum ţin o dietă, dar nu sunt foarte strictă. Dacă am o zi în care mi-e foarte tare poftă de ceva, mănânc, dar foarte puţin.  La sală nu am mai mers de vreo lună şi jumătate deoarece am avut programul foarte încărcat, a fost şi Maya în vacanţă, mi-a fost puţin mai greu pentru că trebuie s-o iau cu mine. Mai fac acasă zumba cu Maya, iar sala o voi relua când începe ea grădiniţa. Acum am 55 de kilograme şi aş vrea să ajung la 49-50!”, mărturiseşte Misha, potrivit perfecte.ro.

“Nu am un meniu fix, dimineaţa când mă trezesc o pregătesc pe Maya pentru grădiniţă, apoi merg la sală, la studio. O să reluăm curând programul cu grădiniţă. De exemplu, azi am mâncat la mic dejun o salată, la prânz voi mânca sote de ciuperci iar pe seară o supă cremă de legume. Meniul meu este destul de diversificat. Din frigider nu-mi lipsesc niciodată fructele şi legumele!”, mai spune artista pe care o aşteaptă o toamnă plină pentru că lansează noi piese pe care abia aşteaptă să le prezinte fanilor.

Citeşte şi: Raluca Moianu, mândră de fiica ei, care luat locul trei la un concurs de frumuseţe: ”A muncit mult!”

Misha îşi îngrijeşte corpul şi cu ajutorul tratamentelor corporale

"Tratamente corporale îmi fac atât la salon cât şi acasă, de obicei prefer taratmentele cât mai naturale şi în principal pe cele anticelulitice. Look-ul mi-l schimb destul de des, port şi foarte multe peruci şi atunci pot să mi-l schimb zilnic. Cel mai bine totuşi cred că mă simt cu părul lung, deşi am o perioadă de când îl am scurt şi mi-a plăcut foarte mult, de regulă mai mult îmi place atunci când îl am tuns periuţă.  Acum mi-a mai crescut şi nu îi pot da foarte uşor o formă, mi-e cumva dor de părul lung”, a mai adăugat cântăreaţa 



Recente

Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg