Cine e Hailey Grice, aleasa lui Dan Bilzerian?

Dan Bilzerian, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de pe Instagram, are o nouă iubită. Fotomodelul Hailey Grice este aleasa lui Bilzerian, iar despre cei doi au apărut recent inclusiv informații legate de o posibilă căsătorie.

image

Într-o imagine publicată pe Instagram la finalul lunii iulie, Bilzerian a apărut îmbrăcat de ceremonie având-o alături pe Hailey Grice, care ținea în mână un buchet de flori. "În sfârșit am făcut-o", a scris Bilzerian în descrierea mesajului, ceea ce i-a dus pe mulți cu gândul la o posibilă căsătorie. Nu este clar dacă cei doi chiar s-au căsătorit sau erau la nunta unor prieteni, dar presa americană scrie că cei doi chiar se afla într-o relație.

Cine este însă cea despre care se crede că i-a furat inima lui Dan Bilzerian? Hailey Grice s-a născut pe 5 noiembrie 1998 și are 23 de ani. Pe lângă faptul că este fotomodel, ea este activă și pe Instagram, unde are aproximativ 1 milion de urmăritori. Pozează în general în costum de baie sau lenjerie intimă și a avut numeroase colaborări cu branduri din acest domeniu, inclusiv cu Ignite, care îi aparține lui Dan Bilzerian.

Ea a cochetat cu acest domeniu încă din adolescență și a început o carieră profesionistă după ce și-a terminat studiile. De altfel, veniturile sale din modă și rețele de socializare se ridică la aproximativ 2-3 milioane de dolari, potrivit presei din SUA. Înaintea relației cu Dan Bilzerian, ea a fost cuplată cu Dylan Dauzat și Abdel Nader.

"Niciodată nu am căutat să fiu faimoasă, ci doar mi-am dorit să fac lucrurile care mă pasionează, de care mă bucur și în care cred, dar totul a ieșit bine pentru mine. Am ajuns aici prin perseverență și multă dedicare. Am început să am succes în 2019, când m-am mutat în Los Angeles din Charlotte. Am avut posibilitatea să lucrez cu mai multe brand-uri și să cunosc mai mulți oameni. Îmi place să fiu în formă și să fac sport, iar recent am început să lucrez cu antrenor personal și nutriționist", a spus Hailey Grice pentru Influential People Magazine.

Dan Bilzerian, de la poker la Regele Instagramului

Dan Bilzerian a devenit cunoscut publicului inițial ca practicant de jocuri de poker. El a debutat cu o carieră în acest domeniu imediat după ce a terminat studiile universitare și a început să fie prezent la numeroase competiții de top.

image

În 2008 a luat parte inclusiv la World Series of Poker, eveniment care reunește cei mai buni jucători din lume. A terminat pe locul 180 la Main Event, iar ulterior a disputat mai multe jocuri cash. El susține că a câștigat peste 50 de milioane de dolari numai din poker.

Dincolo de pasiunea pentru poker, Dan Bilzerian se face remarcat în mod deosebit pe rețelele de socializare. A primit porecla "Regele Instagramului", având peste 33 de milioane de urmăritori pe această platformă. Cei care îl urmăresc pot vedea că duce o viață plină de lux și că are alături numeroase femei frumoase. De altfel, deține inclusiv o companie de modelling pe nume Ignite. Bilzerian dă petreceri monstruoase la care participă multe femei și celebrități de la Hollywood și călătorește adesea. Averea sa este estimată la 200 de milioane de dolari.

Actorul mai are o pasiune și pentru mașinile de lux, dar și pentru industria cinematografică. De altfel, profitând de relațiile pe care le are, dar și de faptul că era dispus să plătească pentru a primi roluri minore în anumite producții, a putut fi văzut în filme precum Olympus Has Fallen, Lone Survivor, The Equalizer, The Other Woman, Cat Run 2, Extraction și War Dogs.

Dan Bilzerian a avut și o iubită româncă

image

Cunoscut pentru numeroasele relații pe care le-a avut, Dan Bilzerian a fost cuplat și cu un fotomodel din România. Aceasta se numește Andreea Cristina Bolbea și a avut o relație cu Dan Bilzerian în 2014. Relația s-a încheiat după un an, dar cei doi au rămas prieteni.

”M-am despărțit de Andreea după o relație de un an. Am făcut asta pentru că nu simțeam că e fericită, nu am decât lucruri bune de spus despre ea. Este absolventă de colegiu, are o carieră frumoasă în fața ei", spunea Dan Bilzerian la acel moment.

Andreea Bolbea a rămas în SUA și este stabilită în Chicago. Ea s-a căsătorit în cele din urmă cu Bryan Gaul, un jucător de fotbal din MLS, alături de care are și un copil. Bolbea este prezentă în continuare pe Instagram, unde are peste 850 de mii de urmăritori.



Recente

vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg