Cum alegi rujul perfect

1 69678 original jpg jpeg

Când îţi cumperi un ruj nou, te întrebi doar ce culoare ţi s-ar potrivi. Dar textura rujului este la fel de importantă. În plus, culoarea dă volum, textura strălucire... Aşadar, ştii să-ţi alegi rujul?

Câte texturi,atâtea efecte

Rujul mat,datorită formulei sale pe bază de uleiuri hidratante,nu dă doar culoare buzelor,ci le şi hidratează. Fie că optezi pentru un ruj mat cremos,uşor de aplicat,sau pentru unul rezistent la transfer,acesta va rămâne pe buze mai mult timp.Rujul lucios este alegerea ideală pentru un machiaj de seară. Nu îl confunda însă cu luciul de buze. Rujul lucios are aproximativ aceeaşi textură cu cel mat,deosebirea dintre ele fiind că cel lucios oferă un aspect lăcuit al buzelor şi nu este la fel de rezistent. Este foarte uşor de aplicat,de preferinţă cu ajutorul pensulei,şi este puternic hidratant.Luciul de buze oferă volum şi un aspect strălucitor şi poate fi aplicat peste ruj pentru un plus de volum şi de strălucire. Luciul de buze în nuanţe naturale este ideal pentru un machiaj de zi,în timp ce culorile închise sau foarte strălucitoare se folosesc în machiajul de seară.Rujul transparent şi balsamul oferă un aspect natural buzelor,iar menirea lor principală este să hidrateze buzele. Balsamul este soluţia potrivită pentru machiajul de zi sau chiar pentru cel de seară,atunci când îţi conturezi puternic ochii.Rujul sidefat oferă buzelor un aspect irizat datorită particulelor strălucitoare din compoziţie. Acest tip de ruj se găseşte în general în nuanţe pastelate şi poate fi folosit atât la un machiaj de zi,cât şi la unul de seară.

Cu ce asortezi culoarea?

Dacă eşti blondă,poţi alege rujuri în nuanţe calde,precum roz,piersică,somon sau tonuri trandafirii. De asemenea,un ruj roşu este o opţiune potrivită,în special dacă ai ochii deschişi la culoare.

Eşti roşcată? Atunci ţi se potrivesc tonurile calde şi cele pământii:oranj,cărămiziu,maroniu deschis. Evită machiajul excesiv al ochilor combinat cu un ruj roşu. Nu înseamnă că dacă eşti roşcată nu poţi să foloseşti ruj roşu. Soluţia este să mizezi pe un blush foarte discret,ruj roşu şi puţin rimel.

Brunetele sunt asociate deseori cu buzele roşii. Într-adevăr,toate nuanţele de roşu ale rujurilor merg de minune cu părul brunet,indiferent de culoarea tenului. Dacă ai părul închis,poţi opta şi pentru tonuri maronii (nu foarte închise) sau glossuri transparente şi rozalii.

Pentru şatene,rujurile mate sau lucioase,în nuanţe puternice de roz,vişiniu,oranj sunt ideale. Poţi opta şi pentru culori neutre,în cazul unui machiaj de zi.

5 trucuri

1. Dacă ai buzele voluminoase,alege un ruj cât mai natural şi aplică-l în strat subţire,iar conturul trasează-l în interiorul celui natural.

2. Dacă vrei să dai impresia unor buze mai cărnoase,conturul trebuie să-l depăşească uşor pe cel natural.

3. Alege rujuri în culori vii,iar pentru a da volum buzelor aplică un strat de ruj,pudrează-le,apoi rujează-le din nou. La final,aplică puţin gloss doar pe mijlocul buzelor.

4. Dacă ai colţurile gurii lăsate,desenează conturul buzei superioare în aşa fel încât spre capete linia să fie ascendentă şi să nu ajungă până la colţul gurii. Rujul ideal este cel în culori puternice şi calde.

5. Când una dintre buze este mai groasă decât cealaltă,retuşează buza mai groasă trasând conturul în interiorul acesteia. Pe buza groasă aplică doar un strat subţire de ruj,iar pe cea subţire mai multe straturi.



Recente

Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
kim kardashian lenjerie intima blana instagram jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Old Money vs  Quiet Luxury   diferența reală și cum alegi estetica ce ți se potrivește jpg