Fără pronume masculine în casa actorilor Blake Lively și Ryan Reynolds! Cum le vorbesc celor trei fiice

Nu apelează la o armată de bone cu care să-și crească copiii. Se descurcă singuri cu cele trei prințese pe care le au acasă chiar și acum, când actrița e gravidă și îl așteaptă pe cel de-al patrulea odor. Singurul ajutor pe care se bazează, zi de zi, vine din partea celor trei fiice ale lor – James (7), Inez (6) și Betty (3).  

image

Actorul din „Deadpool” a declarat presei americane că împarte munca de părinte cu frumoasa lui soție și, în tot acest timp, face un efort considerabil de-a folosi un anumit limbaj în preajma copiilor. Într-un interviu oferit în 2017 revistei Glamour, Blake a recunoscut și ea că cei doi părinți selectează pronumele pe care să le folosească când vorbesc cu fiicele lor. Ce înseamnă asta?

„Să zicem că Ryan ridică un animăluț de pe jos și îl arată fetelor. Ei bine, în loc să întrebe ce nume are el, întrebă ce nume are ea”, a explicat actrița. Mai mult, Blake și Ryan au grijă cu adjectivele ce țin de gen. „Glumeam că fiica mea e autoritară. Dar soțul meu mi-a spus că nu vrea să mai folosim niciodată un astfel de adjectiv în fața copiilor pentru simplul motiv că unui bărbat nu i s-ar spune niciodată că e autoritar”, a declarat vedeta.

„Nu există nicio conotație negativă când vine vorba ca un bărbat să fie autoritar, așadar de ce să adăugăm conotație negativă când vorbim despre o femeie sau fată?! O desconsiderăm”, a explicat Lively. „Și nici măcar nu le încurajează pe fete să fie autoritare, să devină șefe”, a conchis ea.

image

Actrița a recunoscut că mai are multe de învățat despre maternitate, însă e convinsă că vrea să-și crească fetele astfel încât ele să devină femei puternice. „Știu eu oare să fiu părintele perfect pentru o fiică? Nu, n-am nicio idee cum să fac asta. Tot ce pot face e să împărtășesc ceea ce gândesc și să învăț de la alții”, a mărturisit faimoasa gravidă.

Vorbind cu David Letterman, în emisiunea acestuia My Guest Needs No Introduction, Reynolds a recunoscut că Blake l-a ajutat să devină tatăl minunat care este acum. „Blake m-a învățat să fac tot. Ea conduce totul în casă. Eu, pur și simplu, aș fi adus ajutoare în casă, dacă nu era ea călare pe situație”.

Întrebat dacă-și face griji când e lăsat singur cu copiii acasă, acesta a răspuns: „N-o las, nici în ruptul capului, să meargă să-și viziteze familia. Nu, asta e ilegal. E răpire de copii”, a glumit actorul.

Foto - Shutterstock



Recente

Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg