Fiul lui Kamara a suferit o nouă intervenţie. La 5 ani, Leon nu poate merge încă

1 kamara leon jpg jpeg

La cei cinci ani, Leon, fiul lui Kamara, nu poate merge, cântăreşte doar 10 kilograme şi are nevoie în permanenţă de supraveghere. S-a născut bolnav, iar de atunci părinţii fac eforturi foarte mari pentru a-I oferi o viaţă normală.

Recent, Kamara şi Leon au mers din nou în Tucia pentru încă o operaţie. Este cea de-a cincea pe care micuţul o are, însă părinţii speră ca intervenţiile cu celule stem să-l ajute pe cel mic să facă progrese.

Citeşte şi: Anca Serea şi Adi Sînă au arătat-o fanilor pe mezina familiei. Primele imagini cu Leah

"Suntem bine, am fost în Turcia câteva zile. Am fost pregătiţi pentru a 5-a intervenţie cu celule stem, care a avut loc pe 22 august, pe 23 ne întoarcem (n.r.: azi). Leon este curajos, voios, super inteligent, aşa cum şi-a arătat progresele din ultima vreme. Din punct de vedere cognitiv este din ce în ce mai bine, este foarte atent la tot ce se întâmplă în jurul lui, comunică foarte bine, la kinetoterapie lucrează mult mai bine de atunci şi drept urmare face progrese, unul dintre ele fiind acela că s-a ridicat şi în fund singur", a povestit Kamara la Pro Tv

Kamara: "Facem tot ce putem să-l ajutăm. Va urma şi o a şasea operaţie"

Şirul intervenţiilor chirurgicale nu se încheie aici pentru Leon, care urmează să fie supus în septembrie la cea de-a şasea operaţie. Faptul că face progrese îi dă speranţă lui Kamara.

Citeşte şi: Cea mai grea perioadă pentru Simona Gherghe, după ce a născut

"Se mişcă mult mai repede şi când e vorba să se târască în patru labe, sunt semne bune din partea tuturor terapeuţilor lui care spun că tot ce facem îl ajută enorm. Intervenţiile cu celulele stem l-au făcut mult mai comunicativ şi mai deschis la progrese.  Continuăm să facem la Bucureşti kinetoterapie, ergoterapie, a terminat injecţiile pe care le-a făcut timp de 3 luni, un tratament special, urmează  apoi în septembrie ce-a de-a 6-a intervenţie şi apoi o alungire de muşchi', a mai spus Kamara pentru sursa citată. 



Recente

Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg
Thylane Blondeau  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon (1) jpg
Kate Victoria Tunstall  foto   Profimedia jpg
Kanye West  foto   Instagram jpg
Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg