Frank Sinatra, despre piesa „Strangers in the Night‟: „cea mai proastă melodie auzită vreodată‟

Unul dintre cei mai bine vânduți cântăreți la nivel global, faimos pentru piesele „Strangers in the Night‟ și „My Way‟, actor de Oscar și militant politic, Frank Sinatra a fost un perfecționist în munca sa și un om care a căutat să se bucure de fiecare clipă a vieții.

image

Francis Albert Sinatra și-a făcut intrarea în viață așa cum avea să trăiască ulterior: cu mare tam-tam! Născut pe 12 decembrie 1915, cu ajutorul forcepsului (ceea ce avea să-i lase cicatrice pe față și pe gât, pe care le ascundea cu ajutorul machiajului), într-un apartament din Hoboken, New Jersey, micul Frank a fost crezut mort. Dar bunica lui l-a pus sub apă rece, așa că bebelușul și-a revenit... și a devenit în timp unul dintre cei mai influenți și populari artiști ai secolului al XX-lea.

image

A declanșat „Sinatramania‟

Frank a început să cânte în adolescență, după ureche, pentru că nu știa că citească partituri, și a făcut parte din grupul Hoboken Four în care, datorită vocii, ochilor albaștri și farmecului personal, a devenit solist. Ulterior, a cântat cu trupa lui Harry James, apoi a scos mai multe discuri cu Tommy Dorsey. După 1942, Frank Sinatra a început o carieră solo: fiul unor imigranți italieni devenea unul dintre primii idoli ai adolescenților din SUA.

Astfel, s-a declanșat „Sinatramania‟. Știți acele imagini cu fete care țipă în primele rânduri la un concert? Așa se întâmpla și la cele ale lui Frank Sinatra. Mai ales că managerul său mai făcea și câte o audiție pentru a afla care fane pot țipa mai tare, pentru a le plasa strategic în săli ca să stârnească entuziasm în rândurile publicului... Dacă până atunci se obișnuia ca la concerte să meargă adulții, publicul lui Sinatra era unul complet nou, format mai mult din adolescente.

image

Și-a detestat piesele cele mai iubite de public

Deși a lansat multe cântece de succes de-a lungul timpului – „My Way‟, „Strangers in the Night‟, „Somethin' Stupid‟, „Summer Wind‟, „It Was a Very Good Year‟, „That’s Life‟ – artistul nu era mândru de toate. De exemplu, despre „Strangers in the Night‟ spunea că este cea mai proastă melodie pe care a auzit-o vreodată.

Nu avea o părere mai bună nici despre „My Way‟, care, ulterior, a fost interpretată de peste 60 de artiști, printre care Aretha Franklin și Elvis Presley.

Pe lângă concerte, Frank cânta la emisiuni radio, înregistra discuri, juca în filme (a luat un Oscar pentru rol secundar în „From Here to Eternity‟ și un Glob de Aur în 1971 pentru întreaga carieră), iar spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a mers în străinătate ca să cânte pentru soldații de pe front. Artistul nu a servit în armată, deoarece, având un timpan perforat de la naștere, a fost considerat inapt pentru serviciul militar. În plus, se pare că și instabilitatea sa emoțională ar fi fost un motiv pentru a nu fi recrutat.

Urmărit de F.B.I.

Pe măsură ce popularitatea i-a crescut, iar cercul prietenilor celebri i se lărgea, J. Edgar Hoover, directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), i-a deschis un dosar și l-a urmărit atent, în special din cauza presupuselor legături cu Mafia. Sinatra avea și conexiuni în politică, unul dintre prietenii săi fiind John F. Kennedy, care a folosit în campania sa o versiune a piesei lui Frank Sinatra, „High Hopes‟.

image

Patru căsnicii cu năbădăi

Încojurat mereu de femei fatale, Frank Sinatra a avut și patru soții, una dintre ele fiind legendara actriță Ava Gardner. Cei doi aveau uneori certuri înfiorătoare, terminate cu tentative de sinucidere din partea lui Frank. De fiecare dată, ceva sau cineva l-a salvat, moartea sa survenind abia la 82 de ani, din cauza unui atac de cord. Frank a fost tatăl a trei copii oficiali, cu prima soție, Nancy – deși, la nivel de zvon, se spunea că ar mai fi avut și alții.

Câștigător a 12 premii Grammy și inclus de revista Time în topul celor mai influente personalități ale secolului al XX-lea, Frank Sinatra rămâne o legendă a muzicii și o figură populară a vremii, alături de artiști precum Elvis Presley, Bing Cosby sau Michael Jackson.

@shutterstock, profimedia



Recente

adult meditating with planet view jpg
Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr  5 2026 page 0001 jpg
clickpentrufemei ro pexels ahmad syahrir 107128 605408 jpg
Heidi Klum, Tim Gunn  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez cu soțul  foto   profimedia 1067000193 jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
Ethan Hawke  foto   profimedia 1046035703 jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Instagram jpg
Hilary Duff  foto   Instagram jpg
GettyImages 3205682 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
50 51 shutterstock 386168884 jpg
BAFTA 2026  sursa foto   Profimedia jpg
oan Collins și Percy Gibson  foto   Profimedia jpg
Erci Dane  foto   Profimedia jpg
printul andrew png
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rumer Willis  sursa foto   Profimedia jpg