Incredibil, dar adevărat! O bunică a încercat să fure Graceland, casa lui Elvis Presley

Când o companie misterioasă a încercat să preia controlul asupra Graceland, întreaga lume a fost șocată. Cine a fost creierul din spatele operațiunii fără precedent?

Elvis Presley, ultima masă  Sursa   Instagram Elvis jpg

Este vorba despre o infractoare care a început să încalce legea nesemnând cecuri și furând carduri de credit. După aceea, a trecut la infracțiuni mai mari, păcălind bărbații aflați pe aplicații matrimoniale, pentru ca, în final, să plănuiască lovitura de grație – să fure casa lui Elvis Presley. Despre cine e vorba?

Despre Lisa Findley, care și-a petrecut nu mai puțin de 20 de ani prin închisori din cauza unor scheme ilegale precum închirierea a 48 de camere într-un hotel din Springfield, Missouri, în calitate de „organizator de evenimente”, și apoi neachitarea notei de plată. Presa americană scria despre insprăvile femeii de 53 de ani fără să bănuiască următoarea ei mișcare – furtul Graceland.  

Femeia, care este bunică, a pus la punct un plan elaborat de-a pune mâna pe casa Regelui Rock & Roll din Memphis, Tennessee, și proprietatea pe care Elvis și unicul lui copil, Lisa Marie, sunt îngropați. Pentru americani asemenea mișcare e ca și cum cineva încearcă să fure Palatul Buckingham ca să-l vândă apoi celui care oferă cel mai mult.  

În momentul de față, Lisa Findley riscă o pedeapsă de 20 de ani în închisoare pentru că a înființat o firmă de investiții falsă care să încerce să păcălească familia Presley și s-o lase fără zeci de milioane de dolari.

„Mama e ba în închisoare, ba de-abia ieșită din închisoare de când am eu 5-6 ani, așa că nu mă mir că a încercat să păcălească din nou pe cineva…”, a declarat fiul ei, Steve Sullins. „Dar dimensiunea unei asemenea fraude e greu de crezut… să încerci să furi o comoară națională precum Graceland…”, a conchis acesta.

Săptămâna trecută, Lisa Jeanine Findley a apărut în tribunal, unde și-a recunoscut vinovăția în toată schema frauduloasă de-a pune mâna pe Graceland. Judecătorul a aflat cum femeia a înființat o companie falsă, care folosea adrese de e-mail false și documente false care să păcălească familia Presey.

Averea lui Elvis Presley e gestionată, în momentul de față, de nepoata regretatului cântăreț, Riley Keough, care a luat atitudine imediat ce-a aflat de planurile malefice ale Lisei.

Conform documentelor prezentate în sala de judecată, planul a început în septembrie 2023, adică la opt luni după ce a murit singurul copil al lui Elvis, Lisa Marie. Compania Naussany Investments a susținut că Lisa i-a cedat Graceland din cauza unui împrumut de 3,8 milioane de dolari neplătit de fiica lui Elvis. Mai mult, această firmă misterioasă a cerut familiei Presley să achite împrumutul fictiv sau să cedeze casa lui Elvis, în caz de neplată.

Moștenitoarea Riley Keough a refuzat să plătească. Nu a cedat nici casa bunicului ei faimos și a deconspirat acțiunile ilegale ale bunicii care a încercat să fure Graceland.

foto - Shutterstock



Recente

Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg
Prince  foto   Profimedia jpg
Elizabeth Banks  foto   Profimedia jpg
featured image (1) jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg
Justin Bieber  foto   Profimedia jpg
Jennie Garth și fostul soț   profimedia jpg
tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg