Lisa Marie Presley a ținut corpul neînsuflețit al fiului ei în casă timp de două luni!

Nu există durere mai mare pentru un părinte decât aceea de a-și pierde copilul! Iar fiica lui Elvis Presley n-a vrut să se despartă definitiv de fiul ei, când acesta s-a sinucis!

lisa marie presley 2 shutterstock 276232913 jpg

Lisa Marie Presley suferea atât de mult din cauza morții lui Benjamin Keough, încât n-a vrut să-și înmormânteze fiul timp de două luni! Asemenea informație provine din cartea publicată recent, „From Here to the Great Unknown”, a Lisei Marie Presley. Autobiografia unicului copil al lui Elvis a fost terminată și publicată de fiica ei, Riley Keough, pentru că Lisa n-a mai apucat s-o publice, murind în ianuarie 2023.

În cartea revelatoare, Lisa Marie a recunoscut că a fost nevoită să încerce din răsputeri să rămână în viață pentru ceilalți copii ai ei, Riley și gemenele Harper și Finley, de 16 ani. Și, ca să poată face asta, s-a gândit să amâne cât s-a putut de mult despărțirea definitivă de fiul ei. Îndurerata mamă nu se putea decide dacă să-și înmormânteze copilul în Hawaii sau la Graceland, unde este îngropat și Elvis.

„Pe proprietatea mea, se află o casă de oaspeți, în care l-am ținut pe Ben Ben timp de două luni. Nu există lege în California care să te oblice să înmormântezi pe cineva care a murit imediat. Și am găsit pe cineva foarte empatic la pompele funebre, care mi-a spus că mi-l aduc pe Ben Ben acasă…”, a dezvăluit regretata vedetă.

Corpul neînsuflețit al lui Benjamin a fost ținut la o temperatură optimă pentru a nu se degrada, mama lui recunoscând că „m-am obișnuit să-l am lângă mine, să am grijă de el și să-l țin acolo”. „Sunt sigură că toată lumea s-ar speria la culme să-și țină copilul în astfel de condiții, însă n-a avut un astfel de efect asupra mea”, a adăugat Lisa Marie în autobiografia sa.  

Într-un final, după două luni complet atipice, familia a ținut slujba de înmormântare pentru Benjamin în Malibu. Riley a recunoscut și ea că înmormântarea fratelui ei a fost extrem de complicată pentru ea, motiv pentru care și-a ținut ochii închiși pe toată durata slujbei. Ben Ben a fost îngropat la Graceland, lângă Elvis, iar mama lui, Lisa Marie, a fost depusă și ea pentru eterna odihnă lângă el ulterior.

Lisa Marie Presley alături de fiul ei Benjamin

Riley a vorbit mult despre lupta interioară care s-a dat în Benjamin de-a lungul vieții lui. Acesta suferea pe plan emoțional și adesea intra într-o stare cruntă, în care obișnuia să bea în neștire, până pica lat. Cu toate astea, sora lui nu l-a crezut niciodată în stare să-și ia propria viață. Din păcate, exact asta s-a întâmplat, lucru care a destabilizat complet familia Presley.

foto - Shutterstock, Instagram



Recente

Echipa Visuri la cheie JPG
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
161 jpg
WhatsApp Image 2026 03 05 at 20 15 17 jpeg
Oscar 2026  foto   Profimedia jpg
Martin Scorsese ;i Liza Minnelli  foto   Profimedia jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Valerie Bertinelli și Eddie Van Halen  foto   Profimedia jpg
Gwen Stefani  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage (1) jpg
AI  nuntă  foto   Profimedia jpg
John F  Kennedy Jr   și Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
1772632697 7Mg2 jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2214218154 jpg
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  foto   Profimedia jpg
Elvis li Princilla Presley  foto   Profimedia jpg
Meghan Fox  foto   Profimedia jpg