Johnny Depp, apariție controversată la Festivalul de Film de la Cannes

Au trecut cinci ani de când actorul de la Hollywood a mai jucat în vreun film de anvergură. Prezent la Festivalul de Film de la Cannes, cu filmul său „Jeanne du Barry”, Depp n-a fost primit cu brațele deschise de toți.

image

Johnny Depp n-a dispărut din lumina reflectoarelor între lansarea filmelor „The Crimes of Grindelwald” și  „Jeanne du Barry”, dimpotrivă, a ținut prima pagină a tabloidelor constant anul trecut. Dar nu cu vreo realizare profesională, ci cu scandalul creat de procesul cu fosta lui soție Amber Heard, care l-a acuzat de vrute și nevrute pe fostul ei partener de viață.

Actorul o dăduse în judecată pe Amber după ce aceasta a declarat în 2018, în Washington Post, că a fost victima violenței lui fizice și sexuale. Ambele vedete au făcut declarații șocante despre celălalt sub jurământ, lucru care a făcut deliciul presei și al publicului avid de scandal.  

Procesul s-a încheiat pe 1 iunie 2022 în favoarea unuia dintre cei mai bogați actori de la Hollywood, lucru care i-a făcut pe unii să creadă că a câștigat datorită statutului și a influenței sale extrem de mari în industrria cinematografică. După ce și-a recunoscut înfrângerea, Heard a declarat că și-a pierdut încrederea în sistemul de justiție american.

Scandalul iscat a afectat cariera ambilor actori. Amber s-a mutat definitiv la Madrid cu copilul ei, iar Depp a stat pe bară din punct de vedere profesional până acum, când a revenit pe covorul roșu. Apariția lui Johnny în „Jeanne du Barry” a fost anunțată în ianuarie 2022, iar filmul a fost produs în iulie, imediat după încetarea procesului.  

În aprilie 2023, se anunța în mod public că „Jeanne du Barry” va deschide Festivalul de Film de la Cannes, iar directorul festialului, Thierry Fremaux, și-a apărat cum a putut selecția controversată.  „Nu știu ce imagine are Johnny Depp în America”, a spus acesta în timpul unei conferințe de presă. „Sincer vă spun că am o singură regulă de la care nu mă abat – să respect libertatea de-a gândi și-a te exprima și de-a acționa în limitele legii”, a continuat acesta.

image

Însă o membră a juriului, actrița Brie Larson, n-a fost la fel de îngăduitoare cu Johnny Depp. În conferința de presă, a refuzat să spună dacă va particpa la vizionarea filmului acestuia, cu toate că prezența juraților în sala de proiecție este obligatorie.

În timp ce unii condamnă prezența lui Depp la festival, fanii lui au fost alături de el în Franța, pentru a-l susține. Mai mult, l-au aplaudat minute în șir pentru revenirea lui la un eveniment de asemenea importanță și pe marele ecran, unde consideră admiratorii actorului că trebuie să rămână acesta. În sala de proiecție, Depp a fost aplaudat timp de șapte minute în timp ce încerca să-și găsească locul și să se așeze liniștit pe scaun.

„Depp nu e primul și nici ultimul actor izgonit de la Hollywood care-și caută de lucru în Europa, însă nu poate fi vorba despre o revenire în glorie a faimosului actor”, a pus punctul pe i Robbie Collin, de la The Telegraph.

Foto - Shutterstock



Recente

Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg