Jamie Foxx și-a crescut singur fiica. Acum ea stă la căpătâiul lui în spital

Actorul american se recuperează, pe un pat de spital, în urma urgenței medicale pe care a avut-o de curând. Iar fiica lui, Corinne, nu și-a părăsit tatăl la nevoie!

image

Fiica de 29 de ani a cunoscutului actor american îl ajută cum poate pe părintele ei aflat încă în spital după ce a suferit o urgență medicală cu ceva timp înainte, care n-a fost clarificată nici până acum. Dar important e că Jamie Foxx se simte mai bine după coșmarul prin care a trecut!

Corinne Foxx a fost cea care a dezvăluit că tatăl ei, actorul de 55 de ani, a „avut o urgență medicală” și, după ce întreaga planetă se întreba ce s-a întâmplat cu vedeta fimului „Ray”, Jamie a rupt tăcerea pentru prima dată de la incident pe 3 mai, când le-a mulțumit fanilor pentru sprijinul moral și dragostea pe care i-au arătat-o în această perioadă complicată din viața sa.   

Abia pe 12 mai a considerat familia actorului necesar să împărtășească publicului mai multe. Corinne a postat, pe pagina ei de Instagram, un comunicat de presă despre acea „urgență medicală”. „Din fericire, datorită faptului că s-a acționat cu repeziciune și multă grijă, el se află în recuperare acum”, stă scris în comunicatul de presă.

image

„Știm cât de iubit este și apreciem rugăciunile voastre. Familia cere să ne respectați intimitatea în aceste momente”, a continuat comunicatul. Câștigătorul Oscarului a suferit urgența medical în timp ce filma pentru „Back In Action”, film ce va fi difuzat de Netflix, iar acum se află încă în perioada de recuperare. Nu se știe încă ce anume a pățit actorul de la Hollywood, care anume a fost urgența lui.

Jamie Foxx are două fiice din relații anterioare, pe Corinne de 29 de ani și pe Annalise, de 13 ani. „Pentru că am doi copii cu două femei cu care nu m-am însurat niciodată, subiectul mariajului nu mi-a dat pace niciodată”, spunea el în cartea lui, din care revista People a preluat câteva citate.

image

Vedeta de la Hollywood este întrebată „De ce nu te însori?” de toată lumea – de mamele fiicelui lui, familia lui, străini de pe stradă și, bineînțeles, de Oprah Winfrey. Totuși, el n-a fost niciodată convins că trebuia să facă acest pas. „Cel puțin pentru acum, nu mă însor încă. Poate după câteva decenii, când o să fiu în scaunul cu rotile și o să am nevoie de cineva care să mă deplaseze de colo-colo și să-mi schimbe scutecul”, a explicat elm ai în glumă, mai în serios.

image

Însurat sau nu, Corinne l-a considerat întotdeauna pe Jamie un tată de nota 10. „Este atât de important pentru o fată să crească având un tată atât de bun, un adevărat model în viață!”, a dezvăluit Corinne Foxx în 2021, la CBS. Pe ea n-a deranjat-o că a rămas în grija tatălui când era mică și că părintele ei faimos nu a luat-o niciodată de soție pe mama ei.

Recunoscătoare pentru felul în care Jamie Foxx a crescut-o și-a educat-o de-a lungul anilor, Corinne este zi de zi la spital alături de tatăl ei, care nu este încă pregătit de-a fi externat.

foto - Instagram



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg