Machiaj la minut

1 78987 original jpg jpeg

Când simţi că timpul zboară şi nu ai timp să te pregăteşti aşa cum se cuvine în faţa oglinzii, există totuşi o soluţie. Sunt suficiente câteva produse, puţină îndemânare şi câteva trucuri folositoare.

Tamponează cu fond de ten

Înainte de a te machia, trebuie să fii sigură că foloseşti un produs destinat tipului tău de ten, a cărui nuanţă se potriveşte cu cea a pielii. Nu uita că fondul de ten trebuie să fie cu un ton mai închis decât nuanţa feţei şi se testează, de regulă, pe gât, în zona claviculei. Alege produsele lejere, aerate, care uniformizează tenul şi au efect matifiant. Nu întinde fondul de ten pe faţă, ci aplică-l prin tamponare uşoară, pentru a intra în piele, după ce ai folosit în prealabil o cremă sau o bază de machiaj.

Luminează cu anticearcăn

După ce ai terminat cu fondul de ten, a venit momentul să aplici anticearcănul sub ochi şi în zona T (frunte, nas, bărbie), pentru un plus de luminozitate. Aminteşte-ţi că produsul trebuie să fie mai deschis decât culoarea pielii cu o nuanţă sau cel mult două, pentru a se integra armonios.

Aplică un fard cremos

De regulă, când ai foarte puţin timp la dispoziţie să te pregăteşti, fardurile de pleoape ies din discuţie. Însă dacă nu poţi ieşi din casă fără strop de machiaj, alege un fard cremos, într-o nuanţă pastelată, pe care îl aplici cu uşurinţă folosindu-te de vârfurile degetelor. Aplică un strat subţire pe pleoapa superioară. Nu ai nevoie de mai mult!

Dă profunzime privirii cu rimel

Un machiaj simplu exclude creionul dermatograf, tuşul sau orice alt creion de contur pentru ochi, însă rimelul este absolut necesar. Pentru a fi sigură că nu îţi încarci firele de păr, aplică rimelul într-un singur strat sau maximum două, cu mişcări circulare, atât pe genele pleoapei superioare, cât şi pe cele ale pleoapei inferioare. 

Un strop de culoare în obraji

Când te grăbeşti, uiţi să te mai fardezi pe obraji, însă dacă ai tenul deschis rişti să arăţi mult prea palidă. Pentru o îmbujorare rapidă, foloseşte un fard de obraz cremos, pe care să aplici rapid cu degetele pe pomeţi, fără să mai pierzi timpul cu pensula şi fardul de tip pudră. Pentru un ten deschis, foloseşte nuanţe de roz şi piersică, iar pentru cel închis, prună sau bronz.

Nu uita rujul

La final, aplică un ruj sau un luciu de buze în nuanţe cât mai naturale, care să se potrivească perfect cu machiajul şi să dea un plus de volum buzelor. Evită rujurile mate sau sidefate şi alege în locul lor rujurile cremoase, care au efect de strălucire şi nu încarcă buzele.

Trucuri Click! pentru femei!

•    Exfoliază-ţi pielea săptămânal pentru ca fondul de ten pe care îl aplici în grabă să nu se strângă în zona T şi să confere un aspect inestetic.

•    Investeşte în câteva produse de calitate, care să fie cât mai persistente pe parcursul zilei.  

•    Dacă nu îţi place să foloseşti prea mult fond de ten, înlocuieşte-l cu o cremă BB pentru un ten luminos şi uniform.

•    Creionul de contur s-a înmuiat? Ţine-l o noapte la frigider!

Sfatul specialistului

„Este important să acordăm atenţie felului în care arătăm, chiar şi atunci când timpul nu ne permite să realizăm un machiaj profesional. Pentru o variantă reuşită, trebuie să avem tenul proaspăt demachiat şi să începem cu aplicarea fondul de ten. Dacă nu avem timp să aplicăm şi baza, le putem amesteca pe cele două şi să le întindem direct cu un bureţel. Pentru culoarea pomeţilor, un strop de fard de obraz este mai mult decât suficient. Aplică un fard de ochi cât mai natural şi nu experimenta când te grăbeşti. Rimelul poate fi dat şi în câteva straturi, pentru o privire intensă, dacă este un produs bun, care nu încarcă genele. O atenţie sporită trebuie acordată şi sprâncenelor, care trebuie să fie pensate cât mai natural şi retuşate cu ajutorul unui fard special. Alege un luciu de buze cu efect de volum şi fixează machiajul cu un spray special. Un machiaj în câţiva paşi simpli ar trebui să accentueze atuurile pe care le are fiecare femeie.“

Ancuţa Macsim, make up artist, Botoşani jpg jpeg


Recente

shutterstock 2427252529 jpg
Elizabeth Taylor, Richard Burton   Cleopatra jpg
Teddi Mellencamp  foto   Shutterstock jpg
WhatsApp Image 2025 02 06 at 20 58 17 (2) jpeg
Liam Payne, Maya Henry  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  foto   Shutterstock jpg
Jane Seymour, Christopher Reeve  sursa foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2348107513 jpg
Snapinst app 140740023 113607577338054 4686590227810108624 n 1080 jpg
Justin Bieber  foto   Shutterstock jpg
Shannon Doherty, Jason Priestley  foto   Shutterstock jpg
Denzel Washington  forto   Shutterstock jpg
shutterstock 1396778771 jpg
shutterstock 1591421650 jpg
Khloe Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Katherine Ryan și soțul Bobby Kootstra  foto   Shutterstock jpg
actrița Jessica Alba  sursa   Shutterstock jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg