Madonna, eroină de benzi desenate

1 48755 original jpg jpeg

Cântăreaţa Madonna va deveni eroina principală a unui număr din seria de benzi desenate "Female Force", au anunţat, joi, reprezentanţii editurii Bluewater Productions Inc.

 Madonna devine cea mairecentă celebritate care şi-a făcut debutul în seria de benzi desenate "Female Force",lansată de editura americană Bluewater,care le propune cititorilor,pe parcursul a 32 de pagini intens colorate,o biografie neoficială a celebrei cântăreţe americane.

"Scopul nostru este să arătăm evenimentele puţin cunoscute şi influenţele care au făcut ca Madonna să devină fenomenul din zilele noastre, la

bine de un sfert de secol de când şi-a făcut debutul pe scenă",a declarat Jason Schultz,vicepreşedintele editurii Bluewater.

Numărul din seria "Female Force" dedicat Madonnei va fi lansat în lunaaugust şi va costa 3,99 dolari. Textele au fost scrise de C.W. Cooke,iar desenele au fost realizate de Michael Johnson.

Madonna se alătură astfel primei doamne a Statelor Unite,Michelle Obama,primei doamne a Franţei,Carla Bruni-Sarkozy,secretarului de stat american Hillary Clinton,prinţesei Diana,autoarei britanice J.K. Rowling,creatoarea francizei "Harry Potter",actriţei Betty White,realizatoarei de televiziune Barbara Walters şi celebrei "doamne de fier" Margaret Thatcher,în această serie de benzi desenate care se adresează cu precădere publicului tânăr.

În 2007,Madonna a semnat un contractrevoluţionar,pe 10 ani,pentru 120 de milioane de dolari,cu promotorul Live Nation,care trebuie să se ocupe de înregistrarea albumelor,de activităţile de merchandising şi de organizarea turneelor artistei.

Pe 26 august 2010,Madonna a concertat la Bucureşti,în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor",numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)",Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX,potrivit Recording Industry Association of America,cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut,ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.



Recente

profimedia 0252842171 jpg
profimedia 0138122021 jpg
Herbarium Therme
Meghan Markle  foto   Profimedia jpeg
Olivia Munn  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Michael Bolton  foto   Profimedia jpeg
profimedia 0993205993 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpeg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
garda Papei  foto   Profimedia jpeg
Christie Brinkley  foto   Instagram jpg
cina eleganta gradina 1245344386 jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Selma Blair și aliatul ei în lupta cu scleroza multiplă 3  Sursa   Instagram jpg
shutterstock 645962554 jpg
WhatsApp Image 2025 04 17 at 23 30 16 jpeg
shutterstock 188998733 jpg
Benny Hill  foto   Profimedia jpeg
Beyonce  sursa foto   Instagram jpg