Michael Douglas, la un pas de înec în studenţie. Avea halucinaţii de cât timp stătuse sub apă

1 michael douglas shutterstock 153585023 jpg jpeg

Viaţa bate filmul! Câteodată actorilor li se întâmplă lucruri mai spectaculoase în viaţa reală decât e trecut vreodată în orice scenariu hollywoodian. Este şi cazul lui Michael Douglas, care a scăpat ca prin urechile acului în câteva situaţii-limită...

Este eroul filmelor dramatice sau de acţiune, care ne impresionează întotdeauna cu talentul şi priceperea sa de-a face faţă provocărilor. Iar, în viaţa de zi cu zi, nu pare prea diferit faţă de tipul descurcăreţ pe care-l afişează pe marele ecran. O situaţie reală care l-a pus în mare încurcătură pe actor s-a petrecut în Colorado, când s-a declanşat o furtună straşnică de zăpadă. Michael s-a văzut nevoit să-şi facă un adăpost din nişte crengi de pin, care să-i ţină de cald şi să-l ferească de îngheţ. Douglas a detaliat întreaga situaţie în Men's Journal, unde a povestit cum a căutat un loc mai retras în plină furtună şi cum a construit el acel adăpost din crengile de pin, care i-a salvat, într-un final, viaţa.       Altă dată când a fost în pericol s-a petrecut într-o vacanţă la schi, când s-a accidentat la picior destul de grav. Totuşi, în loc să renunţe la sport pentru totdeauna din cauza rănirii la menisc, patelă şi alt os de la piciorul stâng, vedeta hollywoodiană s-a avântat din nou pe pârtie, dar purtând „o protecţie băbească”. Din păcate, problemele nu au dispărut cu timpul, dimpotrivă, s-au agravat, lucru care i-a afectat până şi mersul actorului de primă mână. Nevoit, Michael s-a internat în spital pentru a se opera la picior şi aşa şi-a revenit complet.  

Într-un interviu pentru Extress, Douglas a recunoscut că, după ce s-a operat la genunchi, la 64 de ani, tatăl lui râdea de el pe timpul îndelungat al recuperării sale. „Ştii, eu când mi-am pus alt genunchi aveam 88 de ani, nu ca tine!”, îi spunea, mai în glumă, mai în serios, Kirk Douglas fiului său.

Totuşi cel mai grav incident prin care a trecut vedeta a avut loc în studenţie. În timp ce făcea surf în California, Michael îşi aminteşte cum a fost prins într-un vârtej îngrozitor. „M-am tot luptat cu vârtejul respectiv, dar mă tot băga în apă şi mă scotea la suprafaţă de atâtea ori până am obosit complet”, a povestit acesta.

Actorul îşi aminteşte că ajunsese să aibă halucinaţii de cât timp stătea sub apă şi că situaţia nu s-a îmbunătăţit decât în momentul în care s-a lăsat dus de vârtej. „Curentul m-a dus vreun kilometru mai încolo şi de-acolo am putut, în sfârşit, să înot spre mal. Întreaga experienţă m-a învăţat ce este mortalitatea şi cum trebuie să-mi dau câte un răgaz din când în când, să iau lucrurile mai uşor”, a dezvăluit starul hollywoodian.

foto - Shutterstock



Recente

Michelle și Barack Obama  foto   Profimedia jpeg
sig20252 jpeg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Cadouri creative pentru aniversare combină distracția cu personalizarea jpg
Johanna Lumley  foto   Profimedia jpeg
Ben Affleck, Britney Spears  foto   Profimedia jpg
ce10wcnzg2gi1m5 jpg
Diana Ross  foto   Profimedia jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpeg
Naomi Campbell  foto   Instagram jpg
David Beckham  foto   Instagram jpg
profimedia 0252842171 jpg
profimedia 0138122021 jpg
Herbarium Therme
Meghan Markle  foto   Profimedia jpeg
Olivia Munn  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Michael Bolton  foto   Profimedia jpeg
profimedia 0993205993 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpeg