Mila Kunis și Ashton Kutcher au 275 de milioane de dolari și nicio bonă pentru copiii lor!
Își permit o „armată” de bone, însă cuplul de actori a decis să-și asume singuri responsabilitățile când vine vorba de cei doi copii ai lor.
Nu e ușor să găsești bona perfectă! Însă ea există, mai ales în casele celebrităților care cer și luna de pe cer unui angajat, iar acesta oferă fix ce vrea clientul… în schimbul unei sume considerabile de bani. Beyonce și Jay-Z se bazează pe o echipă întreagă de bone, în timp ce Jennifer Lopez a cheltuit, ani la rând, mii de dolari pe săptămână pentru a-și ști gemenii în siguranță cu niște profesioniști de primă mână.
Cu alte cuvinte, pentru prețul corect se poate găsi un om de bază pe mâna căruia să îți lași copiii. Cu toate astea, Mila Kunis și Ashton Kutcher au ales să-și crească ei singuri odorurile, cu toate că-și permit puzderie de angajați care să le facă viața mult mai simplă.
„Tot ce ne dorim e să ne cunoaștem copiii…”, a început să explice actorul în revista People. „Vrem să fim genul de părinți care să știe ce să facă când plânge copilul și cum să-l liniștească. Vrem să știm ce înseamnă când se strâmbă puțin sau face câte o grimasă, vrem să fim conectați la nivel emoțional cu fetița noastră. Și cred că singurul mod prin care poți face asta e să fii acolo tot timpul”, a adăugat Ashton Kutcher după ce a devenit tata pentru prima dată. Ce părere are soția lui?
Mila Kunis își amintește cu nostalgie de primele momente petrecute cu primul ei născut și se gândește cu mare drag la ele. Nu le-ar schimba pentru nimic în lume. Mai mult, povestește cu admirație cum soțul ei a contribuit și el din plin la îngrijirea fetiței lor, schimba scutece și își liniștea micuța cum se pricepea el mai bine.
Pe măsură ce primul lor copil creștea, cuplul de vedete a continuat să se ocupe doar ei de micuța Wyatt. Însă actrița născută la Cernăuți e de părere că, în viitor, e posibil să apeleze la bone dacă proiectele lor profesionale le impun asta. Cu siguranță că ea nu e la fel de categorică ca soțul ei.
„Când o mă întorc la serviciu și o lucrez câte 17 ore pe zi, o să am nevoie de ajutor, pentru că nu le pot face pe amândouă deodată. Până acum, am putut, pentru că am avut mult timp liber…”, a ținut să precizeze actrița de la Hollywood.
Mila și Ashton sunt niște părinți extrem de devotați celor doi copii ai lor, Wyatt și Dimitri, și au atras adesea atenția cu stilul lor de parenting. De fapt, multă lume i-a criticat când a fost vorba despre lucru simple precum igiena copiilor lor. Cei doi actori au spus cu nonșalanță că nu-și spală copiii până nu se vede jegul pe ei, nu sunt adepții dușurilor zilnice.
Mai mult, vedetele au stârnit rumoare când au declarat public că moștenitorii lor nu vor… moșteni nimic din averea lor de aproape 300 de milioane de dolari (275 de milioane de dolari, mai exact). Sunt cumva cam extremi cei doi părinți VIP sau nici vorbă de așa ceva?
Foto - Shutterstock