Misha, adevărul despre divorţ. Când s-a despărţit de Connect-R, de fapt

2 83579 original jpg jpeg

Anunţul divorţului dintre Misha şi Connect-R a uimit toată lumea mondenă. Cele două vedete au lăsat să se înţeleagă că ruptura a fost recentă. În realitate, Misha şi Connect-R nu au divorţat acum câteva săptămâni. Ci în urmă cu aproape un an şi jumătate.

Acum, au trecut doar câteva luni de la divorţ… Cum au fost aceste câteva luni pentru tine?

Nu au trecut doar câteva luni, a trecut un an şi câteva luni. Au trecut câteva luni de când a fost totul făcut public. Bineînţeles că viaţa mea s-a schimbat, dar am încercat să-mi canalizez puţina energie pe care o aveam atât pe Maya, cât şi pe carieră, şi pot spune că deja încep să mă simt mai bine.

Cum este să fii mamă singură?

Nu e uşor să fii mamă singură, dar nici imposibil… Sunt femei care cresc singure trei-patru copii…

Un divorţ nu este uşor pentru nimeni, mai ales atunci când, în familie, există şi copii. Poţi să dai un sfat tinerelor mame aflate într-o situaţie similară cu a ta?

image

Din păcate, nu pot da sfaturi nimănui, când vine vorba despre familie şi copii. Asta implică mai multe lucruri… Sentimente, obli-gaţii… Fiecare face cum consideră că este mai bine atât pentru ea (mama) cât şi pentru copil/copii.

Te ajută cineva la creşterea fetiţei, acum?

Mă ajută uneori mama. O dată la câteva săptămâni, vine de la Galaţi şi mai stă cu Maya sau o chem eu când am nevoie. În rest, stau eu cu ea, nu avem bonă.

Sursa



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg