N-a fost nici „mamă”, nici „tată”. Primul cuvânt rostit de Picasso i-a predestinat cariera!

Nu numai că a fost extrem de talentat, dar faimosul pictor a fost și incredibil de prolific. Conform celor publicate de Vanity Fair, Picasso a creat peste 45.000 de lucrări, constând în 1.885 de picturi, 7.089 de desene, 1.228 de sculpturi, 3.222 de piese de ceramică, 30.000 de printuri și 150 de planșe cu schițe. O moștenire artistică fabuloasă, nu credeți?

image

Nascut în Málaga, Spania, pe 25 octombrie 1881, artistul a primit un nume interminabil la botez -  Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso, primind numele tuturor membrilor celor două familii ale părinților lui, așa cum se obișnuia.

Încă de mic, era vizibil cu ochiul liber că Pablo era special, destinat unei soarte deosebite. Iar familia lui l-a crescut în acest sens. „În copilărie, mama mi-a spus că, dacă intru în armată, o să fiu general, dacă mă călugăresc, o să devin papă. În schimb, m-am făcut pictor și am devenit Picasso”, a povestit el însuși la un moment dat.

Biography ne informează că tatăl lui Pablo, Don José Ruiz Blasco, era pictor și instructor artistic, ceea ce a făcut să-i fie la îndemână băiatului să ia calea picturii. După cum ne putem închipui în cazul unui geniu artistic cum a fost Picasso, copilul a dat semne de genialitate încă de mic. Nu-i nicio coincidență că primul lui cuvânt rostit n-a fost ceva de-o superficialitate deranjantă. Dimpotrivă.

Primul cuvând spus de Pablo a fost „piz”, care vine de la „lápiz”, care înseamnă, în spaniolă, „creion”, „stilou”. Iar acest cuvânt pare să fi fost profetic pentru Picasso.

Se pare că Pablo l-a depășit în creativitate pe tatăl său încă din adolescență. Pasiunea lui artistică a devenit complet acaparatoare încă de pe vremea când se afla la școală și studia la două instituții artistice de top – Școala de Arte Frumoase din Barcelona și Academia Regală San Fernando din Madrid.

Plictisit de aceeași teorie care i se preda – că Velázque era crucial pentru pictură, iar Michelangelo, pentru scultură – școala vieții a fost, într-un final, definitorie pentru Picasso. Pablo începuse să-și facă veacul în cafeneaua El Quatre Gats, preferată de liber cugetători și artiști rebeli, care i-au inspirat pe Picasso să se lepede de arta tradițională și să-și găsească propriul stil îndrăzneț și original.

Astfel, el a început să schițeze în continuu orice îl putea inspira și, din acele mâzgălituri, s-a născut arta lui Pablo Picasso. Ei bine, acel creion sau stilou pe care l-a rostit prima dată în viață pare să-i fi fost de folos în încercarea de a-și contura propriul stil artistic!

Foto - Shutterstock



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg