Noi detalii despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher. Apropiaţii săi au dat o veste extraordinară

1 michael schumacher jpg jpeg

Deşi familia campionului de Formula 1 a încercat să ţină ascunsă starea de sănătate a acestuia, se pare că există semne de îmbunătăţire şi sunt speranţe că acesta va fi putea văzut de întreaga lumea, din nou.

Veştile bune vin tocmai de la Jean Todt, fost director la Ferrari în perioada în care Michael Schumacher încă se afla în cele mai mari competiţii de Forumula 1. Jean Todt a fost să-l viziteze pe fostul campion şi, ulterior, a făcut declaraţii publice despre starea de sănătate a acestuia.

„L-am văzut săptămâna trecută. Luptă în continuare. Sper că lumea va putea să îl vadă din nou. El şi familia lui muncesc acum pentru a realiza acest lucru”, a spus Jean Todt, conform Daily Mail.

Au trecut aproape 7 ani de când Michael Schumacher a fost victima unui teribil accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. De atunci, familia s-a luptat să îl ţină în viaţă pe fostul campion, iniţial intrând în comă din cauza traumatismului cranian sever şi hemoragiei cerebrale suferite. Ulterior, fostul campion a fost externat, iar de atunci se află în locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, sub supraveghere medicală.

Familia a fost rezervată în declaraţii de-a lungul anilor, însă faptul că poate fi vizitat şi faptul că Jean Todt a dezvăluit informaţii despre acesta, pot fi semne că Michael Schumacher se reface şi că este mult mai bine.

Sursa foto: 



Recente

Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg
Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg