Om bogat, om sărac – pe cine să aleg?
Banii sau fericirea, tu pentru ce-ai opta? Se spune că liniştea sufletească este cea care contează cu adevărat. Dar, dacă ţi s-ar ivi ocazia să uiţi ce-nseamnă grija zilei de mâine, ai da uitării iubirea?
Copilărie săracă
Familia mea a fost una săracă. Neajunsurile erau la ordinea zilei, mai ales în perioada copilăriei. Mama s-a îmbolnăvit imediat după ce m-a născut, a fost nevoită să renunţe la serviciu şi să stea acasă cu mine şi cu fratele meu mai mare, Ioan. Din acest motiv, pe tata apucam să-l vedem destul de rar, pentru că era mai mereu la muncă, lucra în mai multe locuri. Chiar şi-aşa, medicamentele mamei costau o mulţime de bani, de aceea eram nevoiţi să drămuim orice porţie de mâncare şi să fim mereu cumpătaţi, ca să nu ajungem datori vânduţi.
Cu gândul la succes
Mama îmi spunea încă de mic copil că un om care nu are succes în viaţă nu are cum să fie fericit. Şi ne dădea mereu pe ea şi pe tata ca exemplu, zicând că nu ne doreşte să ajungem ca ei. Încerca astfel să ne stimuleze pe mine şi pe fratele meu să ne depăşim condiţia. Nimic greşit, însă felul în care punea problema m-a făcut să mă tem de eşec şi să nu accept ideea că, în viaţă, lucrurile pot lua întorsături neaşteptate. Am păstrat îndemnurile mamei în subconştient – iar ele şi-au pus serios amprenta asupra destinului meu de adult.
Dragoste interzisă
Când m-am mai mărit şi am început să ies cu băieţii, mama voia mereu să ştie cu cine mă întâlnesc - nu neapărat pentru că-şi făcea griji pentru mine, altul era motivul. Ţin minte că în primul an de liceu, la balul bobocilor, l-am cunoscut pe Marius. Îmi plăcea tare mult aşa că, ajunsă acasă, i-am povestit entuziasmată mamei că sunt pe punctul de mă îndrăgosti pentru prima dată, fiind convinsă că se va bucura pentru mine. „E ceva de capul lui?“, a întrebat ea, sec. Eu, în naivitatea mea, i-am răpuns că da, că e un băiat bun. De fapt, ea se referea la situaţia financiară a părinţilor lui, nicidecum la fondul său sufletesc. Marius era sărac, ca mine, aşa că mama mi-a interzis să ies cu un pierde-vară, zicând că o să-mi ratez viaţa. Am ascultat-o şi am rupt prietenia cu el.
Soarta, un joc de noroc
A renunţa să acţionezi aşa cum îţi cere sufletul e o decizie grea. Ani în şir mi-a fost greu să-l uit pe iubitul meu din liceu. Ca un făcut, îi comparam pe toţi cei care-mi făceau curte cu el. Soarta are uneori un umor negru şi, după aproape trei ani de la terminarea facultăţii facultatea, m-am reîntâlnit cu Marius într-un local, la aniversarea unei prietene. Am aflat că el era managerul locului şi că avea o situaţie financiară înfloritoare. Divorţat recent, mi-a propus să ne mai vedem, căci, spunea el, avea nevoie mai mult ca oricând să mă aibă aproape. Era clar că nu mă uitase. I-am lăsat numărul şi a rămas că o să ne auzim la telefon.
Nu ştiu ce să fac
Acum stau şi mă întreb care e cea mai bună decizie: să ies sau nu cu el? Îmi e ruşine că l-am lăsat cu ochii în soare cu ani în urmă, cine ştie ce o fi fost în sufletul lui? La vremea aceea, invocasem o minciună – faptul că m-aş fi amorezat de altcineva. Bineînţeles că nu era adevărat, dar mama asta m-a îndemnat să zic. Pentru mine n-ar fi contat dacă e sau nu sărac, însă recunosc că din dorinţa de a-mi depăşi condiţia am fost tentată să fac un compromis de acest gen. Acum am poate posibilitatea de a mă căsători cu un bărbat bine situat, cu o mulţime de calităţi, pe care l-am plăcut cândva... Toate bune şi frumoase, dacă n-aş fi îndrăgostită până peste urechi de şoferul firmei la care lucrez. I-am povestit şi mamei de întâmplare, iar acum ea mă îndeamnă să-l aleg pe Marius. Să o ascult şi a doua oară?
