Prinţesa Margaret, sora Reginei, pasionată de artă şi modă. Obişnuia să meargă de două ori pe zi la coafor
Prinţesa Margaret a fost al doilea copil al Regelui George al VI-lea şi al Reginei Elisabeta şi singura soră a Reginei Elisabeta a II-a. După moartea tatălui ei, ea a devenit a doua în linia succesorală la tronul Marii Britanii, după sora ei, şi şi-a petrecut întreaga viaţă în umbra surorii ei.
În contrast cu sora ei mai mare, care dădea dovadă de seriozitate şi maturitate încă de tânără, Margaret era cea plină de viaţă. Tatăl celor două surori obişnuia să spună că Elisabeta era mândria lui, în timp ce Margaret era bucuria lui.
În copilărie, Margaret a luat lecţii de canto şi de pian, lucru care i-a deschis apetitul pentru muzică şi arte în general. Ea şi sora ei mai mare dădeau adevărate spectacole în Castelul Windsor, unde şi-au petrecut cea mai mare parte a timpului în Cel de-al Doilea Război Mondial. Pasiunea lui Margaret pentru arte n-a părăsit-o nici la maturitate, când devenise o mare amatoare de balet şi patrona trei companii diferite de balet. Cunoscută ca oaia neagră a familiei regale – înainte de-a apărea cuplului Prinţul Harry şi Meghan Markle – Margaret a dus o viaţă plină de excese. Mare consumatoare de alcool şi divertisment, Prinţesa dădea petreceri fabuloase şi se încojura întotdeauna de oameni extravaganţi atât din entertainment, când şi anonimi, dar capabili de mari distracţii.
Margaret l-a întâlnit pe Anthony Armstrong-Jones la o petrecere în 1958 şi i-a acceptat propunerea în căsătorie chiar în ziua în care a aflat că marea ei iubire, Peter Townsend, se logodise cu o belgiancă de numai 19 ani.
Nunta Prinţesei Margaret – care a avut loc pe 6 mai 1960 – a fost prima nuntă regală televizată. La ceremonie au fost prezenţi în jur de 2.000 de invitaţi, însă nu mai puţini de 300 de milioane de oameni au urmărit evenimentul la televizor, o audienţă de zece ori mai mare decât cea de la nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle!
Măritată doar ca să se răzbune, Margaret nu era fericită şi şi-a căutat alinarea în tot felul de relaţii extraconjugale. Printre cei care i-au atras atenţia s-au numărat şi Mick Jagger, liderul trupei Rolling Stones, Peter Sellers şi sportivul australian Keith Miller, dar niciuna dintre aceste aventuri n-a fost vreodată confirmată, bineînţeles. În 1978, Margaret a divorţat de Lord Snowden, deschizând astfel calea divorţurilor în familia regală britanică.
Prinţesa Margaret avea o colecţie impresionantă de bijuterii. După moartea ei, în 2002, o parte din acestea au fost scoase la licitaţie. Diadema ei de la nuntă, denumită Poltimore, s-a vândut cu 926.400 de lire sterline, de pildă, iar perechea de cercei cu diamante şi rubine, pe care o purta neîncetat, a devenit a altcuiva pentru 100.000 de dolari.
Sora Reginei a fost întotdeauan o femeie frumoasă, care a ţinut mult la aspectul său fizic. Preocupată de moda vremii, purta, în anii '60, ţinute care ieşeau în evidenţă şi care au inspirat, în 2006, colecţia Burberry. Margaret şi-a dorit tot timpul să arate bine şi să fie, la orice oră din zi şi din noapte, coafată. De fapt, devenise dependentă de vizitele la coafor, pe care le făcea chiar şi de două ori pe zi.
Consumată de alcool şi tutun, de petreceri răsunătoare şi de o nemulţumire constantă că nu şi-a atins niciodată scopul vieţii şi că a trăit doar în umbra surorii ei, Regina, Margaret a murit înaintea mamei sale şi a mătuşii ei.
Foto - Instagram The Royal Family