Programul meu de întinerire în 7 paşi

1 52263 original jpg jpeg

Munca, stresul şi lipsa timpului liber te copleşesc şi te angrenează într-o rutină supărătoare. E momentul să faci o pauză, să-ţi îndrepţi atenţia şi asupra ta.

Deschide-ţi sufletul şi bucură-te mai mult de clipele petrecute în familie,de natură şi de tot ce-ţi oferă viaţa. Rezervă-ţi câteva momente din zi în care să-ţi îndrepţi atenţia către lucrurile simple,care-ţi fac plăcere şi te pun în valoare. Vei reuşi să-ţi regăseşti pacea interioară dacă încerci să apreciezi ce ai şi te concentrezi mai puţin pe minusuri.

Optimismul creşte longevitatea

Un alt exerciţiu benefic pentru minte şi corp este să încerci să vezi părţile bune ale oamenilor din anturajul tău.

Cu toţii avem calităţi şi,dacă înveţi să le apreciezi la cei din jurul tău,relaţia cu aceştia se va îmbunătăţi. Seara,înainte de culcare,gândeşte-te la lucrurile bune care ţi s-au întâmplat peste zi şi mulţumeşte pentru ele. Dimineaţa te vei trezi cu mult mai multă poftă de viaţă.

E timpul pentru o schimbare de look!

Când ai fost ultima oară la coafor? Fă-ţi numaidecât o programare! Şi încearcă o tunsoare tinerească sau o culoare a părului care să-ţi ascundă vârsta. Sezonul acesta sunt în vogă tunsorile asimetrice,care luminează faţa. Dacă ai pielea deschisă la culoare,mizează pe nuanţe de castaniu sau de blond.

Şuviţele discrete,mai deschise la culoare,îţi vor înviora şi mai mult înfăţişarea. Nu exagera cu machiajul,însă. Fondul de ten aplicat în strat subţire,pudra mată,rimelul,rujul fără sclipici,fardul pentru ochi în nuanţe de vişiniu şi violet nu trebuie să lipsească din trusa ta de machiaj.

Redecorează-ţi casa

Vara aceasta târzie,cu temperaturi care ne aduc aminte totuşi de începutul lui Cuptor,e un prilej minunat să schimbi un pic atmosfera în căminul tău.

De la vaze cu flori de câmp parfumate (pieţele sunt pline acum de crini,gladiole,garofiţe şi crizanteme),fotografii cu familia din concediu,boluri cu scoici culese de pe malul mării,ornamente de inspiraţie naturală ori suvenire care-ţi amintesc de momentele fericite din viaţa ta,orice memento care-ţi dă o stare de bine poate deveni un element de decor în căminul tău. Aceste amintiri îţi vor ridica moralul şi-i vor da casei tale un aer pozitiv.

Lasă veselia celor mici să te «molipsească»

Copiii tăi pot fi un bun exemplu cum să te bucuri cu adevărat de viaţă. Învaţă de la ei! Impune-ţi şi cultivă o atitudine pozitivă ori de câte ori simţi că viaţa te pune la încercare. Iartă şi împacă-te cu cei care te-au supărat,nu păstra ranchiună şi lasă să treacă pe lângă tine nimicurile.

Pasiunile de timp liber te remontează

simeon stalpnicul png

Îţi plac filmele şi muzica bună? Te atrag drumeţiile la munte? Pictezi sau desenezi? Te pricepi să faci fotografii? Foarte bine! Hobby-urile te ajută să te detaşezi de probleme. În plus,împărtăşind pasiunile cu familia,te vei simţi mai împlinită. Ca să nu mai spunem că,atunci când practici diverse activităţi plăcute,creierul trimite semnale pozitive muşchilor,ajutându-i să se detensioneze. De fapt,întreg organismul se regenerează astfel după o perioadă grea.

Legumele şi fructele te revitalizează

Schimbările bruşte de temperatură au câţiva «duşmani» de temut:fructele şi legumele! Prepară sucuri proaspete şi salate savuroase şi consumă-le în prima parte a zilei. Sigur te vei simţi mai bine,plină de vitalitate,ca la 20 de ani.

De pildă,glucoza vegetală se absoarbe repede şi-ţi dă energie,potasiul din caise şi din smochine reglează presiunea sângelui şi ajută la buna funcţionare a inimii,iar vitamina C menţine ţesuturile tinere.



Recente

Acesti nativi au noroc pe 4 octombrie datorita Lunii in Scorpion  Sursa foto shutterstock 2381801813 jpg
Jennifer Aniston  foto   Shutterstock, Instagram jpg
apocalipsa  foto   Shutterstock jpg
frigider  foto   Shutterstock jpg
Helen Hunt  foto   Shutterstock jpg
Angelina Jolie  sursa foto   Shutterstock jpg
miri  Shutterstock jpg
Pamela Anderson  sursa foto   Shutterstock jpg
Kris Kristofferson  foto   Shutterstock jpg
FBFxm1l   Imgur png
Pamela Hicks  foto   India Hicks jpg
shutterstock 2455767973 jpg
WhatsApp Image 2024 09 20 at 10 29 02 jpeg
NAFD 1(1) jpg
femeie în vârstă  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Aniston, infertilitatea  sursa   Shutterstock jpg
Blanket Jackson  foto   Shutterstock jpg
Joan Rivers  foto   Shutterstock jpg
ClickPentruFemei (1) (1) jpg
joan collins jpeg