Ryan Gosling, de la băiatul certat cu şcoala la actorul apreciat de o lume întreagă

Felul de-a fi relaxat al actorului Ryan Gosling îi păcălește adesea pe fani care ajung să creadă că el a avut o copilărie perfectă când, în realitate, a crescut într-o familie cu probleme. Află detalii din viaţa vedetei care a intra în pielea lui Ken din mult-discutata producție „Barbie‟!

image

Părinții lui Ryan Gosling, Donna și Thomas, s-au despărțit în anul 1994, după o căsnicie de două decenii. Fiecare l-a acuzat pe celălalt de agresiune fizică, iar Thomas chiar a susținut că soția lui i-a fost infidelă. Când Ryan a discutat despre debutul său regizoral, „Lost River”, în 2015, a povestit cum vizionarea filmului, după finalizarea lui, l-a făcut să-şi aducă aminte de perioada divorțului părinților săi. În cele ce urmează găseşti mai multe despre copilăria şi cariera actorului!

A avut dificultăți la învățătură și a fost diagnosticat cu ADHD

Și-a decolorat părul de pe cap și s-a epilat pe picioare pentru a intra în pielea lui Ken din mult-discutata producție „Barbie‟ și chiar a fost la un pas de a lua un Oscar pentru acest rol. 

Canadianul Ryan Thomas Gosling s-a născut în London, Ontario, pe 12 noiembrie 1980, ca fiu al unui reprezentant de vânzări și al unei secretare. Ryan își amintește că a avut o copilărie dificilă, marcată de interdicții (familia era mormonă), precum și de divorțul părinților și de agresivitatea colegilor de școală care îl hărțuiau.  

Pentru că avea dificultăți la învățătură și fusese diagnosticat cu ADHD, micul Ryan a fost școlit o vreme acasă. Încrederea în sine i s-a îmbunătățit când a început să cânte pe la nunți împreună cu sora lui, inspirați de un unchi care îl imita pe Elvis Presley; dar cu școala tot nu s-a descurcat grozav, așa că la 17 ani a renunțat și s-a concentrat pe actorie. Ceea ce s-a dovedit o mișcare bună. 

„The Mickey Mouse Club‟, prima sa apariţie în showbiz

Ryan Gosling și-a început cariera în lumea showbiz-ului la vârsta de 12 ani, jucând în serialul de televiziune „The Mickey Mouse Club‟ de pe Disney Channel, alături de alți copii talentați care aveau să devină ulterior celebrități, cum ar fi Britney Spears, Justin Timberlake și Christina Aguilera.  

Citeşte şi: Staruri care au apărut la televizor, înainte să devină faimoase. Nimeni nu ştia că aceşti puşti urmau să aibă milioane de dolari în cont!

Primul rol important a fost în „Credinciosul‟ (The Believer, 2001), dar consacrarea în rândul publicului larg a venit odată cu rolul din drama romantică „Jurnalul – The Notebook‟ (2004), adaptare cinematografică după romanul lui Nicholas Sparks. Deși în timpul filmărilor nu s-a înțeles deloc cu partenera de platou Rachel McAdams, în anul următor cei doi au devenit un cuplu. Relația nu a fost de durată, însă Ryan a declarat ulterior că Rachel a fost una dintre marile lui iubiri. 

Singurul film regizat de el a primit recenzii negative

Tânărul a continuat să își stabilizeze statutul ca actor de frunte prin colaborări cu regizori de prestigiu și prin interpretarea unor roluri memorabile. Filme precum „Singurătate în doi‟ (Half Nelson), pentru care a primit o nominalizare la premiul Oscar pentru Cel mai bun actor, „Cursa‟ (Drive) și „La La Land‟ (2016), acesta din urmă aducându-i o altă nominalizare la Oscar, au contribuit la consolidarea reputației lui drept unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale.  

Singurul film regizat de Ryan, „Lost River‟, a primit recenzii negative din partea criticilor, așa că, deocamdată cel puțin, canadianul a continuat să facă ce știe mai bine, și anume actorie. „Primul om pe Lună‟ (First Man), în care a jucat rolul astronautului Neil Armstrong i-a adus și laudele criticilor, și pe ale familor, la fel și rolul lui Ken din „Barbie‟ (2023), care i-a adus în plus și un Glob de Aur și a treia nominalizare la Oscar din cariera sa.  

Totuși, Ryan rămâne modest, declarând că nu e vreun mare artist și că pur și simplu își alege personaje care să semene cu el, de aceea le joacă așa de bine: „Toate personajele mele mă reprezintă. Nu sunt un actor așa de bun ca să devin eu însumi un personaj. Aud de actori care devin un personaj anume și mă gândesc: „oare cum se simte asta?‟. Fiindcă în cazul meu, toate sunt... eu”. 

Vezi și: Sunt „băieţii mamei‟! Aceste staruri vin la evenimentele importante doar cu mamele!

Ryan și-a încercat norocul și în muzică, punând bazele unei trupe care a rezistat timp de cinci ani, în care cânta cu vocea și la chitară. De asemenea, actorul susține și diverse cauze sociale, face voluntariat și se ocupă, în calitate de coproprietar, de un restaurant marocan. În viața personală, din 2011 încoace Ryan Gosling o are ca parteneră pe actrița Eva Mendes, cu care are două fiice.  

FOTO: Shutterstock



Recente

Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg
Patsy Cline  Instagram jpg
2 zodii aduc noroc nesperat pe 11 noiembrie  Sursa foto shutterstock 2383712767 jpg
shutterstock 1528856684 jpg