Schimbări invernale pentru frumuseţe

1 66478 original jpg jpeg

Anul acesta, mai mult ca de obicei, iarna ne afectează sănătatea şi ne agresează frumuseţea. Şi parcă, orice am face împotriva ei, sfidează tentativele noastre cu tupeul natural al unei stăpâne din cer. Sunt, însă, lucruri pe care le putem face pentru a îmblânzi efectele gerului.

Curăţare caldăPentru a te asigura că ai curăţat orice urmă de machiaj şi pentru a agresa cât mai puţin pielea,las-o să se înmoaie. Demachiază-te cu un gel special pentru faţă şi spală-ţi tenul după ce a stat un timp sub aburii duşului,pentru a lăsa porii să se deschidă şi pentru a curăţa în profunzime,fără să fie nevoie să freci pielea.Uită de ruj şi chiar de strugurelPentru că rujul,oricât de hidratant ar pretinde că este,usucă totuşi pielea delicată a buzelor din cauza substanţelor de culoare. Iar balsamul de buze nu este suficient de hrănitor pentru frigul şi vântul la care suntem supuse. În perioada rece,foloseşte o cremă tratament intens hidratantă pentru buze,în special seara,pentru a o lăsa să acţioneze. Încearcă să nu îţi lingi buzele,oricât ai avea impresia că ai nevoie să faci asta. O dată la trei nopţi,cu mişcări uşoare,circulare,foloseşte o periuţă de dinţi pentru exfoliere,înainte de a folosi crema.Fă-ţi măştile acasăPentru a profita cât mai mult de elementele hidratante ale alimentelor şi pentru a evita ingredientele artificiale găsite în oricare din măştile din comerţ,amestecă-le singură acasă. Pentru vremea rece,recomandăm avocado-ul,care conţine acizi graşi esenţiali,ce ajută şi împotriva îmbătrânirii premature a pielii,amestecat cu miere,pentru un plus de hidratare şi tonifiere a tenului. Aplică această mască şi pe buze,cu toată încrederea şi chiar în zona sensibilă din jurul ochilor,dar fără să masezi,ci cu atingeri uşoare de tamponare.Răsfaţă-te cu un tratament facial la salonPentru că tenul tău suferă mai mult ca oricând,orice ai face,merită un tratament special. Programează o întâlnire la salon şi lasă-te pe mâinile cosmeticienei,pentru a repara pe cât posibil efectele iernii şi pentru a-ţi oferi un răsfăţ binemeritat.Dormi cât mai bine şi cât mai multLipsa somnului afectează şi sistemul tău imunitar,expunându-te riscului unei răceli,despre caer ştim cu toţii că nu face nimic bun pentru tine sau pentru tenul tău. Potriveşte temperatura din cameră,să nu fie totuşi prea mare,21-22 de grade sunt suficiente. Foloseşte un umidificator de cameră,pentru a evita deshidratarea. Dacă nu ai aşa ceva,poţi pur şi simplu pune un castron cu apă pe calorifer,în care să pui,eventual,câteva picături de uleiuri esenţiale. Pentru relaxare şi un somn mai bun,recomandăm uleiul de patchoulisau ylang ylang.



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg