Silvia luptă pentru conservarea lotuşilor roz din Capitală

1 54755 original jpg jpeg

Parcul Circului din Bucureşti ascunde o minunăţie: un lac cu lotuşi roz. Lucru uimitor, pentru că astfel de plante cresc, de obicei, în ţări asiatice tropicale. Împreună cu alţi locuitori ai cartierului, Silvia Cruceanu doreşte să protejeze şi să pună în valoare acest spaţiu unic.

E duminică dimineaţă,iar peisajul din Parcul Circului îţi taie răsuflarea:pe lacul mărginit de chiparoşi,mii de lotuşi îşi etalează splendidele corole,într-o explozie roz. Exoticele plante au apărut în urmă cu vreo 30 de ani,ca prin miracol,şi s-au adaptat perfect condiţiilor de mediu.

O pancartă a ALPAB (Administraţia Lacuri,Parcuri şi Agrement Bucureşti) „anunţă“ că e vorba de lotuşi egipteni,plantă declarată monument al naturii în anul 1931.

În fapt,precizează Silvia Cruceanu,planta este din specia „Nelumbo nucifera“,cunoscută şi sub denumirea de „lotus indian“ sau „lotus sacru“.

Silvia a reuşit să mobilizeze,într-o zi superbă,circa 200 de persoane din cartierul Lacul Tei. Oamenii se perindă cu copiii de mână sau cu căţelul în lesă,purtând pancarte frumos colorate,steguleţe şi baloane,pentru a le cere gospodarilor Capitalei să nu lase în paragină acest loc uimitor.

De la tehnician,la „ecologist“ convins

Acum câţiva ani,când s-a mutat în zonă,Silvia Cruceanu – de profesie tehnician construcţii hidrotehnice –  nici nu visa că se va implica în viaţa comunităţii. „O tot auzeam pe mama povestind că se duce la astfel de demonstraţii ecologiste,ba pentru că o parte din suprafaţa Parcului Circului fusese retrocedată,ba pentru că o construcţie proaspăt ridicată astupa izvoarele subterane care alimentează lacul“,îşi aminteşte Silvia. „Mama e biolog,are 85 de ani,şi e extrem de activă când vine vorba de viaţa de cartier. A reuşit să mă convingă şi pe mine să particip la întâlnirile cetăţenilor.“ 

simeon stalpnicul png

Aşa a ajuns să facă parte din Iniţiativa Lacul Tei,  grupul de locuitori care militează pentru prezervarea parcului şi a lacului aferent. Silvia râde:„Ma-ma m-a convins să lupt pentru binele comun,fiica mea însă mă cam ia peste picior şi consideră că «activismul» meu e un semn de bătrâneţe. O contrazic mereu:avem în grup şi tineri,şi oameni cu profesii importante – doctori,psihologi – care nu se ruşinează să bată la uşile primăriilor sau să iasă în stradă pentru un petic de verdeaţă.“

simeon stalpnicul png

Bătălia pentru frumos nu e lipsită de greutăţi

Pentru ce militează oamenii din cartier? Pentru lucruri de bun-simţ,spune Silvia:vor ca lacul Circului să fie ecologizat şi să se rezolve problema alimentării lui cu apă,ca să nu se sufoce lotuşii şi să nu dispară populaţia de broaşte-ţestoase şi de raţe sălbatice;cer ca parcul să nu fie lăsat în paragină,aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani;solicită ca sistemul de irigaţie existent să fie repus în funcţiune,să fie montate bănci şi să existe o pază eficientă. Din păcate,dialogul cu autorităţile este încă greoi,iar oamenii se simt adesea nebăgaţi în seamă şi umiliţi.

Oameni care „adoptă“ copaci

„Să nu credeţi că doar cerem,fără să facem nimic“,spune Silvia. „Anul trecut,când a fost seceta aia mare şi pomii se uscau dramatic,noi,cei din cartier,am adoptat fiecare un copac. Mergeam în parc cu câte o sticlă de apă şi o turnam la rădăcina arborelui ales.

Anul ăsta,avem noroc că nu e atât de cald. Ce-ar fi fost dacă autorităţile ar fi repus în funcţiune sistemul de irigaţie existent? Când am pus întrebarea asta,ni s-a dat răspunsul clasic:nu sunt bani.“ Totuşi,cu câteva zile înaintea celei mai recente manifestaţii ecologiste – anunţată locuitorilor prin „fluturaşi“ – o pompă de alimentare a lacului a apărut ca prin minune.



Recente

Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
kim kardashian lenjerie intima blana instagram jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Old Money vs  Quiet Luxury   diferența reală și cum alegi estetica ce ți se potrivește jpg