Studiu. La ce vârstă se consideră cei mai mulţi oameni din lume fericiţi?

1 shutterstock 510094063 jpg jpeg

Dacă ai putea să rămâi la o anumită vârstă pentru tot restul vieţii tale, care ar fi aceea? Ai alege, poate, să ai nouă ani, când nu există acele responsabilităţi ale vieţii, sau să ai 20 de ani, când simţi că timpul este nesfârşit şi metodele de distracţie la fel?

Cultura occidentală idealizează tinerii, aşa că ar putea fi o surpriză să afli că, în urma unui sondaj recent cu privire la această întrebare, cel mai popular răspuns nu a fost nici nouă, dar nici 23 de ani, de exemplu.

Profesorul în psihologie Clare Mehta spune că, în ultimii ani, a studiat experienţele oamenilor aflaţi în jurul vârstei de 30 de ani şi începutul anilor 40, iar cercetările sale l-au determinat să creadă că această etapă a vieţii – deşi plină de provocări – este demnă de luat în considerare, în ceea ce priveşte răspunsul despre când sunt oamenii cel mai fericiţi.

Criza carierei şi menţinerea sănătăţii

Omul de ştiinţă spune că atunci când avea 30 de ani, şi-a dorit să citească mai multe despre vârsta la care se afla. Atunci şi-a dat seama că nimeni nu făcea cercetări cu privire la persoanele între 30 şi 40 de ani, ceea ce a nedumerit-o. Se întâmplă atât de multe în acest interval de timp: cumpărarea de case, căsătoria sau divorţul, construirea carierelor, schimbarea joburilor, conceperea copiilor sau alegerea de a nu avea copii. Însă pentru a studia ceva, era nevoie să găsească un nume. Aşadar, Clare şi colegii săi au numit perioada curprinsă între 30 şi 45 de ani „maturitate stabilită” şi, apoi, şi-au propus să o studieze mai bine.

Au intrat în acest proiect amplu şi se aşteptau să descopere că oamenii ar fi mai fericiţi dacă nu ar avea aşa de multe pe cap. S-au gândit că la câte provocări sunt în acest interval de timp, recompensele nu sunt pe măsură.

Cel mai bun an din viaţă

Descoperirea a fost că principalele provocări pe care le au persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani au legătură cu profesia şi sănătatea.

Într-adevăr, oamenii se simt copleşiţi şi vorbesc despre faptul că au prea multe de făcut în prea puţin timp. Dar au vorbit şi despre sentimentul profund de satisfacţie. Toate aceste lucruri care le aduceau stres le aduceau şi bucurie, împlinire.

Când s-au uitat şi mai atent la datele colectate, au început să observe clar care este vârsta la care oamenii ar putea să-şi dorească să rămână pentru tot restul vieţii. Această vârstă era 36 de ani, puţin peste jumătatea intervalului cuprins între 30 şi 40 de ani.

@shutterstock  



Recente

Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg