Taxi şi Delia colaborează din nou şi prezintă clipul “Inadaptat”

1 76959 original jpg jpeg

Într-o lume plină de culoare unde fericirea pare că e prezentă la orice colţ, Taxi şi Delia colaborează pentru un proiect manifest, nonconformist, care vorbeşte despre realitatea pură in care trăim. Noua lor piesă, “Inadaptat”, este compusă de Dan Teodorescu, iar de orchestraţie s-a ocupat Alex Cotoi. Clipul regizat de Ironic pune în scenă o lume psihedelică, cu pattern-uri şi simboluri fundamentale. 

“Colaborarea cu Delia a fost exact ca cea de acum un an şi ceva, de la piesa «Atât de trist»: extraordinară. Pe lângă faptul că este un om minunat, Delia este unul dintre acei artişti rari care, treziţi la 3 dimineaţa şi urcaţi direct pe scenă, susţin un concert fără probleme. Cât despre piesă, pentru prima oară în 18 ani am folosit un cuvânt vulgar. Acum regret. Regret că n-am folosit mai multe”, declară Dan Teodorescu (Taxi).

 “Suntem deja la a doua colaborare şi ne-am propus să nu ne lăsăm până nu facem minimum trei albume. Scopul nostru este... să nu ajungem pe radio!”, adaugă Delia.  

 Cu peste 18 ani de activitate muzicală, Taxi este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate trupe din Romania. De-a lungul timpului, piese de succes precum “Cele două cuvinte”, “Jumătatea mea”, “Stelele care cad” au surprins publicul prin originalitate şi prin mesajele sincere şi emoţionante, dar şi prin tema socială şi politică.   

 Delia este una dintre cele mai cunoscute artiste din România şi, totodată, una dintre cele mai importante apariţii din showbiz. Vara aceasta, Delia a cucerit publicul şi topurile muzicale din ţară cu piesele “Rămâi cu bine” şi “Weekend” (alături de The Motans), menţinându-se săpămâni la rând pe primele poziţii. 



Recente

Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg