Trucuri de machiaj care dau greş

1 51474 original jpg jpeg

Unele mişcări de machiaj pot da greş şi pot evidenţia tocmai ceva ce vrem să ascundem. Cum poţi evita acest lucru?

Odată cu vârsta,felul în care ne aplicăm machiajul trebuie să se schimbe şi el,pentru că trucurile cu care arătam mai atrăgătoare în adolescenţă,ne fac acum să părem mai bătrâne decât e cazul. Să vedem care sunt mişcările pe care trebuie să le schimbăm şi de ce.Conturarea pomeţilorCe face rău:Odată cu vârsta şi cu pierderea de colagem,pomeţii femeilor devin mai pronunţaţi. Aşadar,dacă nu facem decât să accentuăm avansarea în vârstă.Ce să facem în loc:Pentru o imagine împrospătată,încearcă să aplici fardul pe acea parte a obrajilor tăi care se evienţiază atunci când zâmbeşti larg. Aplică-l cu mişcări circulare,estompându-l către linia părului. Apoi poţi aplica puţin fard strălucitor pe partea cea mai înaltă a pomeţilor pentru un uşor efect de lifting,atrăgţnd atenţia asupra ochilor şi luminându-i.Rujul de culoare închisăCe face rău:Odată cu vârsta,buzele îşi pierd din culoare,iar o culoare închisă care arăta bine la 20 de ani,arată acum artificial şi oferă un contrast care nu te avantajează.Ce e de schimbat:Acoperă buzele cu o culoare mai deschisă,care să se potrivească tenului tău,în loc să fie în contrast. Un roşu blând,trandafiriu se potriveşte cu cele mai multe tenuri. Aplică puţin gloss în mijlocul buzei de jos,pentru a crea iluzia de buze mai pline.PudraCe face rău:În adolescenţă,pudra este cel mai bun prieten,pentru că ascunde un exces de sebum de pe pielea grasă. Odată cu vârsta,în schimb,pielea devine mai uscată,iar pudra care o acoperă accentuează acest aspect uscat. În plus,pudra tinde să se adune în liniile fine de pe faţă,accentuând ridurile în loc să le estompeze.Ce e de schimbat:Aplică pudra doar unde este nevoie,în zona T (pe frunte,pe nas,pe bărbie). Evită aplicarea mai multor straturi în zona de sub ochi sau în jurul gurii,în locurile cele mai folosite pentru expresivitatea feţei.Fardul de ochi sidefatCe face rău:Este un lucru rău în sine,care ar trebui alungat din magazine. Pe lângă faptul că sideful asociat oricărei culori nu avantajează nicio formă a feţei şi nicio culoare a tenului,acele mici particule strălucitoare se adună în orice rid şi au o atracţie fatală pentru pliul pleoapei.Ce e de făcut:În primul rând,orice fard sidefat trebuie aruncat. Apoi,dacă simţi totuşi nevoia unei străluciri şi nu poţi ieşi din casă fără ea,încearcă un fard strălucitor colorat,care oferă o strălucire subtilă,lăsând culoarea să facă treaba şi sclipind doar când e cazul.Conturarea puternică a pleoapei de josCe e rău:Coboară vizual ochii,accentuează cearcănele şi aspresc privirea.Cum reparăm:Pleoapa de sus ar trebui mereu să fie mai accentuată decât cea de jos. Dacă foloseşti tuş,conturează pleoapa de jos cu puţin fard pus pe o pensulă subţire,pentru a părea că linia de jos este doar o umbră a genelor,o linie subtilă,care are un efect mai mare decât o linie groasă,evidentă şi deranjantă.



Recente

profimedia 0252842171 jpg
profimedia 0138122021 jpg
Herbarium Therme
Meghan Markle  foto   Profimedia jpeg
Olivia Munn  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Michael Bolton  foto   Profimedia jpeg
profimedia 0993205993 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpeg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
garda Papei  foto   Profimedia jpeg
Christie Brinkley  foto   Instagram jpg
cina eleganta gradina 1245344386 jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Selma Blair și aliatul ei în lupta cu scleroza multiplă 3  Sursa   Instagram jpg
shutterstock 645962554 jpg
WhatsApp Image 2025 04 17 at 23 30 16 jpeg
shutterstock 188998733 jpg
Benny Hill  foto   Profimedia jpeg
Beyonce  sursa foto   Instagram jpg