Trucuri pentru un machiaj perfect
Te-ai întrebat vreodată cum reuşesc unele femei să arate atât de bine, aparent fără prea mult efort? Şi tu poţi obţine un machiaj impecabil, chiar dacă nu ai îndemânarea unui specialist. Ţine cont de câteva trucuri simple, care te vor ajuta să obţii rezultatul dorit.
Curăţă şi hidratează
Oricât de bune ar fi fondul de ten sau crema colorată pe care le foloseşti, demachierea şi exfolierea tenului sunt esenţiale. Pentru ca produsul să aibă o aderenţă foarte bună, să nu lucească inestetic după câteva ore sau să se întindă, curăţă pielea de fiecare dată înainte să te machiezi. Urmează 3 paşi simpli: demachiază, exfoliază, hidratează. Nu aplica niciodată fondul de ten fără a folosi în prealabil crema obişnuită, pentru că îţi vei închide porii, iar rezultatul nu va fi cel dorit.
TRUC CPF
Pentru ca fondul de ten să reziste mai mult – sau dacă ai tenul gras – , foloseşte după crema hidratantă o bază de machiaj sau primer, produs care acoperă micile imperfecţiuni şi închide porii.
Fixează cu pudră
E posibil să ai impresia că pudra se foloseşte strict dacă ai un ten cu tendinţă de îngrăşare. Dacă vrei însă ca machiajul să reziste mai mult, foloseşte un strat subţire de pudră, compactă sau pulbere, după aplicarea fondului de ten. Tenului uscat i se potriveşte o pudră translucidă, care oferă o acoperire uşoară, în timp ce, pentrul tenul gras, excesul de sebum va fi mai bine ţinut sub control cu o pudră compactă.
Aplică pudra pulbere cu ajutorul unei perii speciale sau a unei dischete din bumbac, având grijă să îndepărtezi excesul.
Periază buzele
Îţi doreşti un efect de buze pline, perfect hidratate? Tot ce trebuie să faci este să foloseşti un scrub săptămânal, pentru a elimina celulele moarte. Din când în când, fă-le un masaj delicat cu periuţa de dinţi câteva secunde, procedeu care activează circulaţia sângelui.
TRUC CPF
Imediat după periaj, aplică un balsam de buze, pentru a le menţine hidratate mai mult timp.
Conturează sprâncenele
Câteodată, e de ajuns să ai o privire frumos accentuată, fără prea mult machiaj. Dacă nu ai mult timp la dispoziţie, simpla conturare a sprâncenelor cu un creion sau fard special îţi va pune ochii în evidenţă şi te va face să pari mai odihnită. Nu exagera cu colorarea lor, pentru a păstra un efect natural.
Foloseşte fardul sau creionul de sprâncene mai intens spre arcadă şi mai delicat spre colţul interior al ochiului.
Ascunde imperfecţiunile
Cearcănele sau micile erupţii de pe piele pot fi estompate cu uşurinţă cu ajutorul unui corector sau anticearcăn, care are şi rol de a lumina privirea. Întinde bine produsul pe zonele cu probleme, pentru a evita urmele inestetice. Dacă eşti obosită, foloseşte sub ochi anticearcănul în dublu strat, apoi fixează-l cu puţină pudră, pentru a rezista mai mult timp.
Truc CPF
Ascunde coşurile sau iritaţiile roşiatice cu ajutorul unei cantităţi mici de corector verde, estompează cu vârful degetelor, apoi acoperă cu fond de ten.
Păstrează culoarea rujului
Vrei să păstrezi mai mult timp culoarea intensă a rujului preferat? Aplică pe buze puţin fond de ten sau anticearcăn şi întinde-l uniform, cât să obţii un efect de buze uşor palide. Colorează apoi cu rujul direct din tub sau cu ajutorul unei pensule speciale de buze. Tamponează-le uşor cu ajutorul unui disc din bumbac şi reaplică al doilea strat de ruj. În acest fel, vei păstra culoarea strălucitoare câteva ore. Dacă vrei să dai volum buzelor, conturează-le înainte cu un creion în aceeaşi nuanţă.
TRUC CPF
Îţi place efectul de ruj mat, însă al tau este cremos sau strălucitor? Aplică puţină pudră de talc pe toată suprafaţa buzelor, după ce ai aplicat rujul, apoi tamponează-le uşor.