Viaţa în spatele gratiilor
Gândul de a ajunge într-o închisoare, chiar numai în vizită, mi-a dat fiori.De cealaltă parte a porţilor de fier, n-ai cum să nu simţi furia, tristeţea şi dorul femeilor care îşi ispăşesc pedeapsa. Şi totuşi, viaţa merge mai departe...
Intrarea în Penitenciarul de femei Târgşor nu este uşoară.
Indiferent că eşti în vizită la rude sau că eşti în căutare de informaţii,trebuie să-ţi aştepţi rândul.
Suspansul creşte pe măsură ce te apropii de porţi.
În faţă,copii cu flori în mână sau soţi doborâţi de griji încearcă să-şi păstreze calmul.
Afişele despre rezultatele la bacalaureat îmi „fură” ochii,mai ales că notele sunt destul de mari.
Mă întreb dacă mai folosesc la ceva când ai cazierul pătat...
Dincolo de porţi
După ce am lăsat la intrare orice mijloc de a lua contact cu lumea exterioară,un adevărat disconfort pentru psihicul meu,dau cu greu din mână şi reportofonul.
În curtea penitenciarului,zeci de deţinute se plimbă.
Au biserică şi un preot la dispoziţie,chiar în centrul penitenciarului,ba chiar şi o bibliotecă ticsită de cărţi vechi şi uzate,locul unde Coca-Cola HBC,Diverta şi Next au donat mai multe cărţi purtând autografele unor vedete îndrăgite,de la noi.
Prima impresie
Aici sunt femei de toate categoriile,iar din peisaj nu lipsesc deţinutele vopsite ultimul răcnet şi cu unghii false.
Una dintre ele este M. Adriana,din Tulcea,care are 20 de ani.
Închisă pentru tâlhărie,cu o pedeapsă de cinci ani,ea ar fi vrut să se facă poliţistă sau avocată.
Însă acum nu se mai poate,chiar dacă are rezultate bune la învăţătură,şi speră să ajungă medic. „
A fost un şoc să ajung la închisoare,dar familia,prietenul şi iubitul mă susţin şi mă vizitează des”,spune ea.
Adriana le predă celorlalte deţinute diverse cursuri,ea însăşi fiind înscrisă la cele de cor şi de teatru.
Vrea să scape cât mai repede din puşcărie pentru a-şi îndrepta viaţa şi să-şi ajute mama bolnavă.
A învăţat să citească în închisoare
Mai puţin citită ca Adriana,S. Elena,47 de ani,din Bucureşti,a început şcoala în penitenciar.
Ea participă la cursurile de şcolarizare „A doua şansă“,iar când se poate merge la coaforul penitenciarului,unde e aranjată gratuit de colegele ei.
Din lipsă de bani,a făcut trafic de droguri şi o doare sufletul pentru cei patru băieţi pe care-i are acasă.
„Vreau să învăţ bine ca să am un serviciu când ies din închisoare şi să nu mai trec prin chinul acesta“,a povestit ea.
Condiţii speciale,pentru cazurile grave
Majoritatea deţinutelor de la Târgşor sunt femei sărace şi nevoia le-a împins să nu ia în calcul litera legii.
Cu toate acestea,printre ele se află şi cazuri aşa-zis „speciale”.
Este vorba de infracţiunile grave,adică deţinutele care se fac vinovate de crimă sau care sunt foarte agresive.
Printre ele se află şi C. Ildiko,42 de ani,din Miercurea Ciuc.
Dacă ai întâlni-o pe stradă,nu ţi-ar atrage atenţia.
Este o femeie îngrijită,preocupată de modul în care arată,pe al cărei chip se citeşte totuşi o nefericire apăsătoare.
O crimă i-a schimbat soarta
Ildiko are de ispăşit 15 ani de închisoare pentru omor,după ce şi-a ucis mama,fiind nervoasă,şi a fost profesoară de engleză la o facultate în limba maghiară.
Se vede că este intelectuală,din limbaj şi din gesturi.
Le predă limba engleză colegelor de cameră,ea vorbind română,maghiară,engleză şi finlandeză.
Este calmă şi stăpână pe situaţie,până vine vorba de familie.
Nu se poate ierta pentru gestul făcut,dar îmi spune plângând că speră ca fratele ei s-o mai poată privi măcar o dată în ochi.
„Îmi lipsesc cărţile cu poezii în limba finlandeză”,a adăugat întristată.
Traiul în închisoare are regulile lui
Deţinutele de la Penitenciarul de femei Târgşor,singurul de acest gen din ţară,au între 16 şi 57 de ani,fiind aproximativ 650 la număr.
În funcţie de gravitatea faptelor,ele au acces limitat la lumina zilei şi pot să-şi mai reducă din pedeapsă dacă nu le fac probleme gardienilor şi dacă se implică în activităţile care au loc în închisoare.
Pot să meargă la coafor,la bibliotecă sau la cursuri de meserii şi au dreptul să cheltuiască o anumită sumă de bani în fiecare săptămână.
În plus,multe devin profesoare pentru „colegele“ lor. Şi,vorba unei deţinute:„Ce să facem,doamnă,trebuie să trăim şi noi cumva!“.
