Will Smith, dezvăluiri despre momentele de slăbiciune. Actorul le-a mărturisit copiilor că a vrut să se sinucidă

1 will smith jpg jpeg

Will Smith este unul dintre cei mai charismatici actori de la Hollwood, iar asta demonstrează comediile în care starul a jucat şi pentru care a fost apreciat. În spatele acestei imagini perfecte, actorul, la fel ca multe alte vedete, a avut momente de slăbiciune şi a vrut să recurgă la un gest extrem - sinuciderea.

Un pas important din cariera lui Will Smith este lansarea propriului serial documentar „Will Smith: The Best Shape of My Life‟ („Will Smith: Cea mai bună formă a vieţii mele‟). Documentarul are la bază povestea actorului cu lupta de a pierde 10 kilograme în 20 de săptămâni şi oferă, în acelaşi timp, detalii despre sănătatea lui mintală şi despre stările pe care le-a avut, de-a lungul timpului.

În trailerul documentarului, Smith a dezvăluit că în acea perioadă de schimbare a trecut prin momente surprinzătoare şi că a ajuns să descopere o mulţime de lucruri ascunse despre el:

„Când am început acest proiect şi am început şi antrenamentele, am crezut că voi fi în cea mai bună formă a mea. Dar, mental eram în altă parte. Şi astfel am ajuns să descopăr o mulţime de lucruri ascunse despre mine‟, a mărturisit actorul.

La un moment dat, în trailer, actorul se aşază la masă, lângă cei trei copii ai săi, Willow, Hayden şi Trey Smith şi spune că: „A fost singurul moment din viaţa mea când am luat în considerare să mă sinucid‟. Deşi nu este clar care a fost momentul în care Smith şi-a dorit ca acest lucru să se întâmple, starul a specificat că este pe care să le arate oamenilor cât de puţine lucruri ştiu despre el.

Familia lui Smith a fost deschisă în trecut cu problemele de sănătate mintală. Willow, fiica lui Will, a vorbit, la un moment dat despre anxietate şi despre cum se manifestă: „Există ruşine, există vinovăţie, există tristeţe, există confuzie şi faptul că nu vrei să vorbeşti cu cineva despre asta ca să îi spui: mă simt nebun, aşa că pur şi simplu nu spui nimic‟.

Soţia lui Will, Jada Pinkett-Smith, a recunoscut că a apelat la consumul de alcool şi de substanţe interzise, pentru a face faţă sentimentelor negative, din trecut.

De asemenea, actorul Will Smith şi-a arătat compasiunea pentru cei care se confruntă cu anxietate. În iunie, starul de film i-a transmis un mesaj de susţinere campioanei de tenis, Naomi Osaka, care s-a retras de la Openul Francez din cauza depresiei: „Hei Naomi, ai dreptate. Sunt aici cu tine‟, a scris vedeta, pe Instagram.

Sursă foto: Shutterstock / Sursă video: Youtube



Recente

Gillian Anderson  sursa foto   Shutterstock jpg
Shakira  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2437493777 jpg
ilioara radu pacienta 1 png
shutterstock 2390644165 jpg
casino 8809691 1280 png
vedete  foto   Shutterstock jpg
Afis KHS 2024 jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  19 2024 jpg
Kristina Joksimovic  foto   Instagram jpg
Elle Macpherson  foto   Instagram jpg
Taylor Swift  foto   Instagram jpg
shutterstock 1237299061 jpg
țară frumoasă  foto   Shutterstock jpg
vedetă  foto   Shutterstock jpg
OCC Atelierele Micul Artist jpeg
Selena Gomez  foto   Shutterstock jpg
Snapinsta app 459010775 839844778214810 6229842164546905517 n 1080 jpg
Nicole Kidman  foto   Shutterstock jpg
prima zi de școală  foto   Shutterstock jpg