Icoana care redă lumina ochilor

1 46858 original jpg jpeg

Pelerini din toată lumea se adună la Lavra Poceaev, Ucraina, să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, vindecătoare a celor care şi-au pierdut vederea.

Pe aceeaşi temă:

Icoana făcătoare de minuni de la Nămăieşti

Sfântul Ioanichie redă familiilor speranţa

Atracţia Poceaevului. Aceasta este cea mai mare lavră ortodoxă (aşezământ monahal) din Ucraina,de la întemeierea căreia se vor împlini în curând 770 de ani nu stă în mulţimea cupolelor sale aurite,care domină întreaga regiune,şi nici în numărul călugărilor (peste 100),ci în taina locurilor sfinte călcate de picioarele atâtor cuvioşi.

Milioanele de pelerinicare ajung să se închine aici la „Urma“ Maicii Domnului,la moaştele Sfinţilor Iov şi Amfilohie şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului mărturisesc într-un glas despre minunile săvârşite aici.

Catedrala închinată Adormirii Maicii Domnului,cea mai mare dintre biserici,zugrăvită în alb şi roz,este şi cea mai impresionantă. Are mai multe altare şi icoane de o frumuseţe rară,iar pe pereţii din interior sunt pictate uriaşe scene biblice şi din viaţa mănăstirii.

Prima minune

De aici,poţi afla povestea primei minuni petrecute la icoana Fecioarei demult,în secolul al XVI-lea. Pe atunci,mitropolitul grec Neofit a dăruit-o Annei Goyskaya,o văduvă bogată care deţinea moşia Poceaev.

Aceasta s-a rugat zilnic în faţa icoanei,pentru vindecarea fratelui ei Filip,orb din naştere. Treptat,el a început să vadă,iar Anna a dus icoana pe muntele Poceaev,pentru ca tot poporul să se poată ruga ei.

După moartea Annei,moşia pe care se afla mănăstireaa rămas nepotului ei. Acesta era luteran şi a început o prigoană împotriva călugărilor şi a luat din mănăstire icoana Maicii Domnului,pe care a batjocorit-o în timpul unei petreceri. N-a trecut mult şi soţia lui şi-a pierdut minţile.

Ea nu s-a vindecat până când icoana nu a fost adusă din nou la Poceaev. De atunci,n-a mai fost scoasă niciodată din mănăstire.

Rugăciunile din zorii zilei

Cel mai de preţ odor al mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,înconjurată de raze aurite şi împodobită cu pietre preţioase. Se spune că ea aduce iluminare şi vindecare. De aceea,în fiecare zi,la ora cinci dimineaţa,călugării şi credincioşii vin la ea să se roage. Icoana este coborâtă din catapeteasmă ca toţi cei prezenţi să se poată apropia şi să se închine.

"Dumnezeu vindecă prin mâinile medicului"

Galina Koval,medic oftalmolog,este unul dintre doctorii care au recunoscut puterile vindecătoare ale icoanei,după ce a consultat o pacientă care şi-a redobândit vederea. Iată ce spune ea:„Nu degeaba se spune că Dumnezeu lecuieşte prin mâinile doctorului. Este prima dată când am întâlnit un asemenea caz de vindecare miraculoasă“.

Un alt caz este al Tamarei din Kiev,care aflase că nepoţica ei nu va mai putea merge. Când a auzit de puterile icoanei Maicii Domnului,a venit la Mănăstirea Poceaev:„M-am rugat şi s-a întâmplat un miracol. Fetiţa a început treptat să meargă. Doctorii au rămas muţi de uimire“.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg