Cum şi când a început povestea culinară? De ce mâncărica şi nu fotbalul, de exemplu?

Mereu am spus că nu eu am ales gastronomia, ci ea pe mine. A contat şi faptul că familia mea a lucrat în acest domeniu şi cred că, la un anumit nivel, m-au inspirat să fiu ceea ce sunt astăzi. Cred că destinul meu a fost să fiu încojurat de oameni care să-mi dezvăluie secrete culinare.

Legat de fotbal, eu nu am fost vreodată o persoană prea sportivă. Când eram la şcoală, mă puneau portar la ora de sport şi apoi mă dădeau afară pentru că nu eram interesat şi primeam multe goluri.

Care a fost primul fel de mâncare pe care l-ai preparat singur? Cum a ieşit?

Primul fel pregătit de mine a fost o mâncare de cartofi, pe la vârsta de opt ani, după reţeta bunicii. Ea era în telefon, îmi dădea indicaţii şi, în ciuda faptului că eram un începător, a ieşit bine. De la bunica mea am învăţat să dau gust bucatelor, m-a inspirat mereu şi toate preparatele gătite de ea mi-au rămas adânc întipărite în suflet. Preferata mea? Prăjitura ei cu bulion. Reuşea să ne ofere tot ce avea mai bun, din ingrediente simple, naturale.

Ce îţi place cel mai mult să găteşti? Dar să mănânci?

Îmi place să gătesc şi să mănânc orice vine din mare. În general, gătesc şi mănânc orice, dar preferatele mele rămân fructele de mare şi peştele. Din toate mâncărurile astea, singurul preparat la care corpul meu are o reacţie foarte ciudată este ariciul de mare - am încercat preparatul de patru ori la rând, în restaurante diferite. Deşi nu este foarte cunoscut acest lucru, aricii de mare sunt comestibili şi consideraţi delicatese, doar că eu nu îi pot consuma.

Ce alte pasiuni ai pe lângă gastronomie?

Bucătăria şi sailingul (n.r. - navigatul) sunt cele mai mari pasiuni ale mele. Am obţinut de ceva timp permisul de navigaţie şi îmi doresc să obţin şi categoria A, care mi-ar permite să călătoresc în jurul lumii. Îmi doresc ca, pe viitor, să plec cu barca pe mare, să gătesc în mica mea bucătărie peşte şi fructe de mare şi să văd în fiecare seară apusul, chiar din mijlocul valurilor. Sună bine, nu?

Cum ai descrie bucătăria românească?

Eu spun că, acum 30 de ani, bucătăria românească era ca şi inexistentă. Din cauza regimului comunist, nu aveam opţiuni, nu puteam să pregătim cine ştie ce reţete sau să facem rost de anumite ingrediente, ci doar luam preparatele de bază de pe cartelă şi mâncam salam din soia. Acum, cred că gastronomia românească este o bijuterie. Fascinant este că, în diverse colţuri ale ţării, găseşti tradiţii şi obiceiuri care s-au păstrat, dar s-au şi adaptat trecerii timpului. Fiecare zonă din România are specificul ei, cu reţete neschimbate de sute de ani, cu oameni frumoşi, primitori.

Dacă regina Angliei te-ar invita să-i prepari o cină, ce-ar conţine meniul?

Ar trebui să stăm la o discuţie înainte, pentru că gătim în funcţie de preferinţe! Cred că i-aş pregăti ceva românesc, probabil orez cu lapte după reţeta bunicii mele - nu aş avea cum să dau greş. Dar am observat, consultând anumite meniuri, că extravaganţa capetelor încoronate nu este la un standard chiar atât de înalt, în ceea ce priveşte mâncarea. Sunt oameni normali, nu vor reţete fine-dining toată ziua. Până şi regina Angliei îşi începe ziua cu un ceai şi cu o porţie de biscuiţi.

La tine acasă, cine şi ce găteşte de obicei?

Ha, ha! În care casă?! În ultimii cinci ani, am trecut foarte rar pe acolo. Sunt certat şi cu administratorul pentru că nu dau indexul la timp. Totuşi, dacă aşvrea să impresionez o domnişoară cu o cină la mine acasă, cel mai probabil i-aş găti o porţie de paste cu vongole (n.r. - scoici). Şi dacă până atunci îmi vor tăia curentul, nu-i nimic! Am casa plină de lumânări - sunt un romantic!

Dacă ai fi invitat la un festival culinar în străinătate, ai lua cu tine un ingredient românesc anume? Care şi de ce?

Da! Cel mai probabil leuşteanul, pentru că în afară lipseşte cu desăvârşire.