Îţi este mereu foame şi sete? Ai grijă! 4 simptome comune care pot indica apariţia diabetului

1 semne diabet jpg jpeg

Diabetul este una dintre cele mai dificile boli, asta pentru că aduce pacientului complicaţii în momentul în care în organism apare orice altă afecţiune. Medicii susţin că diabetul oferă semne pacienţilor care l-ar putea trata încă din primul stadiu.

În general, primele simptome ale apariţiei diabetului nu sunt relevante, asta pentru că pot fi uşor confundate cu stări de zi cu zi. De exemplu, senzaţia continuă de foame sau de sete poate fi un semn că organismul tău se află în pericol.

Citeşte şi: Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci două ouă zilnic. Vei începe să slăbeşti instant

Iată care sunt cele 4 semne care ar trebui să te trimită imediat la un control medical, pentru depistarea diabetului, potrivit secretele.com.

1 Îţi este mereu sete şi foame

Una dintre cele mai comune simptome ale diabetului este setea excesivă, însoţită de urinarea excesivă. Îţi este sete în ciuda faptul că ai băut deja o cantitate suficientă de lichide.

Diabetul poate determina şi foamea excesivă.

Poţi simţi că îţi este foame chiar şi după ce ai servit o masă bogată. Ceea ce e curios, e faptul că diabetul poate cauza pierderi de greutate chiar dacă mănânci peste măsură. Acest lucru nu trebuie considerat un avantaj de către persoanele care vor să slăbească – ci un semnal de alarmat că e timpul să consulţi un doctor.

2 Ai probleme cu vederea

Vederea înceţoşată este unul dintre cele mai comune simptome ale diabetului nediagnosticat şi, uneori, primul indiciu observat. Pupilele se umflă şi îşi schimbă formă, iar persoanele afectate nu se mai pot concentra.

Diabetul poate contribui şi la apariţia cataractei, care poate întunecă vederea şi la apariţia glaucomului, ce distruge vederea – de obicei atât de lent, încât este ingnorat. Un examen oftalmologic regulat poate indentifica astfel de probleme.

3 Te simţi obosită şi irascibilă

Persoanele cu diabet sunt adeseori obosite pentru că sistemul lor endocrin are probleme cu arderea glucozei (zahărul din sânge), care este şi sursă principala de energie a organismului.

Multe persoane cu diabet prezintă şi alte cauze care cresc starea de oboseală, cum ar fi obezitatea, hipertensiunea arterială, boli de inima sau rinichi cu probleme.

Diabetul poate provoca iritabilitate, depresie sau oscilaţii ale dispoziţiei, ducând la o capacitate slăbită de a face faţă sarcinilor zilnice. Aceste persoane pur şi simplu nu se simt bine, creierul lor neavând glucoză necesară.

Citeşte şi: Plante vindecătoare pe care trebuie să le incluzi în dieta ta. Consumă în fiecare zi pătrunjel

4 Ai răni care se vindecă greu

Rănile care se vindecă greu sunt unul din semnele cele mai problematice ale diabetului. S-ar putea să dureze destul de mult că până şi o simplă tăietură sau zgârietură să se vindece pentru cineva cu diabet. De ce?

Aprovizionarea cu sânge nu funcţionează foarte bine şi atunci nici celulele de imunitate care ajută rănile să se vindece nu reacţionează corespunzător. Dacă nu sunt tratate, rănile diabeticilor pot deveni foarte periculoase.



Recente

accompaniment abortion process jpg
Tarta cu sfecla si caju  Sursa foto shutterstock 1902541885 jpg
Bomboane cu nuci si curmale  Sursa foto shutterstock 1698236485 jpg
Ciuperci umplute  Sursa foto shutterstock 1856331265 jpg
Aperitiv rapid  Sursa foto shutterstock 772182031 jpg
Crumble cu mere  Sursa foto shutterstock 1162314469 jpg
Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg