Lavinia Pîrva, transformare totală! Prima reacţie, după ce fanii au acuzat-o că s-a "tunat" : "Nu simt nevoia să mă justific"

8 lavinia 123 jpg jpeg

Lavinia Pîrva a devenit, în urmă cu mai bine de şase luni, mămica unui băieţel superb, care a primit numele Alexandru. Soţia lui Ştefan Bănică a avut ceva probleme cu greutatea, însă după naştere a slăbit miraculos, iar în prezent silueta artistei este impecabilă.

În ultima perioadă, Lavinia Pîrva este tot mai activă pe reţelele de socializare şi pare că lucrează intens la noi proiecte muzicale. Cu un look nou-nouţ, artista a intrat în vizorul fanilor care au suspectat-o imediat că ar fi apelat la intervenţii chirurgicale. 

Citeşte şi: Gheorghe Mencinicopschi spulberă mai multe mituri despre alimentaţie: "Untul şi slănina nu îngraşă!"

 "În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac ,deşi citesc şi aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată fată de oamenii care mă apreciază şi sunt alături mine, să explic această schimbare de imagine!", a scris vedeta contul său de Instagram.

Lavinia Pîrva a precizat că nu şi-a făcut nicio operaţie estetică şi că este mândră de cum arată şi de corpul său.

"În primul rând,nu mi-am făcut şi nu am nicio operatie estetică !!!! Cand va fi nevoie si medicul specialist va considera ca trebuie, poate o voi face!Insă,pentru moment sunt intr-un program de remodelare si rejuvenare facială+corporală,minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am facut publice de fiecare dată!Medicul care se ocupă de fata si corpul meu mi-a facut un program de regenerare pe care il voi face public in viitor, pentru că îmi doresc sa împărtăşesc aceste lucruri şi alteor femei cărora le pasa de aspectul lor!

In al 2-lea rand, mentionez ca tot la indicatiile specialistului ,am facut o remodelare si hidratare de buze, de care sunt foarte mulţumită!🥰 Procedura este minim invaziva, cu rezultate foarte frumoase!

Citeşte şi: Cum a slăbit Adela Popescu după ce a devenit mamă. Ingredientul la care a renunţat pentru a topi kilogramele în plus

Sunt femeie, imi iubesc corpul si iubesc frumusetea! Consider ca, a avea grija de tine este un simţ pe care orice femeie ar trebui să il detină! Imi place să mă vad frumoasă si imi place ca lumea sa vadă acealasi lucru!

P.S. V-am pregatit multe surprize! Fiti pe fază!", a scris Lavinia pe internet.



Recente

13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg