Ai voie să consumi alcool dacă alăptezi? Ce se întâmplă cu bebeluşul?

1 shutterstock 1603108267 jpg jpeg

Ai reuşit să treci de nouă luni de sarcină fără picătură de alcool, iar bebeluşul tău este sănătos. Acesta este un motiv pentru a sărbători cu un pahar de vin, nu? Dar ce te faci dacă alăptezi? Ai voie să consumi alcool?

Este binecunoscut faptul că abstinenţa este esenţială pentru sănătatea şi dezvoltarea bebeluşului în uter, iar studiile demonstrează acest lucru.

Cu toate acestea, atunci când vine vorba de consumul de alcool în timpul alăptării, lucrurile sunt puţin neclare. Unii medici spun că cel mai bine este să te abţii de la alcool, când alăptezi. La polul opus se află cei care cred că berea creşte lactaţia (de fapt, e doar un mit). Alţi experţi în sănătate susţin că poţi bea în siguranţă alcool în timp ce alăptezi, dar există câteva avertismente importante.

Potrivit experţilor, o băutură pe zi (150 ml de vin sau 500 ml de bere) nu este dăunătoare pentru un sugar alăptat. O condiţie importantă este să nu alăptezi decât după ce au trecut minimum două ore de la consumarea băuturii respective.

Când bei alcool, acesta ajunge în sânge, iar de acolo trece cu uşurinţă în laptele matern. Nivelul de alcool din sânge este similar cu cel din laptele matern şi atinge concentraţia maximă între 30 şi 60 de minute după consumul băuturii. Totuşi, alcoolul a fost detectat în laptele matern timp 2-3 ore de la consumarea băuturii. Două băuturi înseamnă că alcoolul va rămâne în lapte 4-6 ore, iar timpul creşte progresiv, odată cu numărul băuturilor consumate.Studii de mică amploare au arătat că bebeluşii consumau mai puţin lapte după ce mamele beau chiar şi o singură bere cu alcool, pentru că laptele îşi schimba gustul şi mirosul.

Colectarea laptelui matern cu o pompă nu va grăbi lucrurile, chiar dacă te mulgi. Dacă faci acest lucru, nu elimini alcoolul din lapte mai repede. Cantitatea de alcool din laptele matern reflectă cantitatea din fluxul sanguin şi, pe măsură ce alcoolul este metabolizat, acesta este descompus în sânge şi în laptele matern, iar nivelul lui scade în timp. În general, metabolizarea alcoolului durează până la trei ore pentru o băutură, deşi poate varia în funcţie de viteza cu care a fost băută, dacă a fost asociată cu alimente, greutatea mamei etc.

Alcoolul nu numai că are efecte pe termen scurt asupra copilului şi asupra capacităţii tale de a alăpta, dar poate avea şi efecte pe termen lung.

Studiile au arătat că atunci când femeile consumau alcool înainte de alăptare, bebeluşii lor consumau cu 20% mai puţin lapte în primele patru ore decât bebeluşii ale căror mame nu consumau alcool. De asemenea, alte studii au constatat că somnul sugarilor a fost mai fragmentat după ce au primit lapte matern care conţinea alcool, iar durata totală a somnului a scăzut cu aproximativ 25%.

Efectele pe termen lung la copiii alăptaţi de mame care consumă alcool în mod regulat se reflectă într-un nivel semnificativ mai scăzut de dezvoltare motorie.

FOTO Shutterstock



Recente

accompaniment abortion process jpg
Tarta cu sfecla si caju  Sursa foto shutterstock 1902541885 jpg
Bomboane cu nuci si curmale  Sursa foto shutterstock 1698236485 jpg
Ciuperci umplute  Sursa foto shutterstock 1856331265 jpg
Aperitiv rapid  Sursa foto shutterstock 772182031 jpg
Crumble cu mere  Sursa foto shutterstock 1162314469 jpg
Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg