5 parfumuri de cameră pe care ţi le poţi face singură

1 67976 original jpg jpeg

Renunţă la odorizantele din comerţ, care au în compoziţie tot soiul de chimicale, şi fă-ţi singură, din ingrediente naturale, parfumurile menite să împrospăteze aerul din casă.

Beţişoare parfumate

Într-un borcan înalt,amestecă uleiuri esenţiale de plante,după preferinţele tale:ulei esenţial de portocal (energizant,relaxant psihic),ulei de lavandă,ulei de bergamotă,ulei de eucalipt şamd. Adaugă 5-10 picături din fiecare,apoi completeză cu ulei pentru bebeluş. Cu un cui,fă găuri în capacul borcanului,apoi înfiletează. În orificiile create,introdu beţişoare folosite pentru frigărui. Lasă-le să se îmbibe cu materia uleioasă,apoi scoate-le şi reintrodu-le în vas,cu partea parfumată în sus.

Bicarbonat înmiresmat

Fă-ţi un odorizant care durează mult astfel:fă găuri în capacul metalic al unui borcan nu foarte înait. Umple o pătrime din recipient cu bicarbonat de sodiu,în care adaugi câteva picături din uleil esenţial preferat. Înfiletează capacul şi plasează borcanul în încăperea în care vrei să miroase frumos. Când mirosul scade în intensitate,adaugă din nou câteva picături de ulei esenţial.

Gel parfumat

Încălzeşte 500 ml apă în care dizolvi câteva foi de gelatină (înmuiate în prealabil). Amestecă,adaugă o lingură de sare fină,amestecă din nou. În mai multe borcănaşe,adaugă câteva picături de ulei esenţial,apoi varsă lichidul călduţ cu gelatină. Lasă să se răcească-şi plasează recipientele deschise în spaţiile pe care vrei să le înmiresmezi.

Portocală şi cuişoare

Ai nevoie de o portocală mare cu coaja groasă,şi de un pumn de cuişoare.  Leagă portocala cu o panglică roşie,astfel încât să o poţi atârna,şi înfige în ea,peste tot,cuişoare. Atârn-o în camera de zi sau în dulap (cuişoarele alungă moliile).

 Lemn de santal

Cumpără cuburi sau bile din lemn de santal şi pune-le în vase decorative,împrăştiate peste tot în casă,alături de coajă uscată de portocală sau de lămâie.

Sursă foto:soocurious.com



Recente

Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg