Metoda Mariei Kondo îţi asigură curăţenia de primăvară! Aşa vei atinge „Nirvana menajului‟

1 untitled design jpg jpeg

O casă perfect ordonată şi organizată îţi poate aduce acea armonie pe care o cauţi după o zi de muncă, atunci când te întorci în căminul tău. Din fericire pentru noi, există un „guru‟ al curăţeniei care ne ajută să ne facem viaţa mai uşoară, amenajându-ne inteligent locuinţa.

În vârstă de 37 de ani, consultanta japoneză Marie Kondo şi-a făcut un nume în întreaga lume prin ideile ei legate de organizarea casei şi prin modalităţile ingenioase de a-ţi face viaţa mai simplă, adoptând minimalismul. Aceasta a creat şi un stil propriu de a aranja casa, numit KonMari, al cărui principiu de bază este să scapi de toate obiectele care nu-ţi mai aduc bucurie. În al doilea rând, odată ce ai rămas doar cu lucrurile cele mai dătătoare de bucurie, aşază fiecare articol într-un loc unde este vizibil, accesibil şi uşor de ajuns la el. Abia atunci, spune Kondo, vei fi atins „Nirvana menajului‟ şi nu vei mai fi nevoită să cureţi niciodată. Noi îţi arătăm şi celelalte idei inteligente din manual de organizare creat de inventiva japoneză!

Sortează pe categorii

De obicei, când facem ordine, luăm fiecare cameră separat: dormitorul, bucătăria, livingul etc. Ei bine, prima regulă a lui Kondo este să faci ordine în funcţie de categorie – de exemplu, să te ocupi de fiecare dintre cărţile tale simultan, atât de cele din living, cât şi de cele aşezate în birou sau alte încăperi. Kondo ne sfătuieşte să începem cu hainele, deoarece sunt cel mai puţin încărcate emoţional dintre lucrurile cuiva (cărţile şi fotografiile vechi ar trebui lăsate ultimele). Donează ce nu mai porţi şi stă agăţat de ani buni pe umeraş, fără să fie deranjat, şi păstrează doar piesele preferate. Sortându-le pe categorii, îţi vei da seama mai uşor ce tip de haină îţi prisoseşte şi ce-ţi lipseşte total din vestimentaţie (o bluză elegantă, o pereche de sandale negre etc).

Împătureşte şi nu agăţa

Odată ce ai separat lucrurile de aruncat, trebuie să decizi unde ar trebui să meargă lucrurile rămase. În loc să fie pliate în sau agăţate într-un şifonier, Kondo crede că multora dintre hainele noastre le-ar sta mai bine împăturite într-o comodă. Aceasta recomandă să-ţi aranjezi hainele în grămezi de tricouri, pantaloni, fuste etc, pe care să le pliezi şi să le aranjezi pe vertical în sertarele dulapurilor.

Organizează pe vertical

Tehnica de pliere verticală a lui Kondo face ca totul să fie uşor de observat şi greu de încurcat (nu împingi o grămadă întreagă de fiecare dată când scoţi o piesă sau o pui înapoi). Pliate şi aliniate, astfel în rânduri ordonate, hainele arată ca un fel de origami din ţesături. Pentru a menţine aceste haine pliate în picioare, Kondo sugerează să foloseşti cutii de pantofi ca separatoare în sertare. O cutie mai mică şi pătrată este perfectă pentru eşarfe, una mai adâncă poate fi folosită pentru pulovere.

Curăţenia devine mult mai uşoară

Doar cei mai devotaţi şi extremi practicanţi ai metodei KonMari nu vor mai trebui să cureţe niciodată, aşa cum promite aceasta. Ceilalţi vor continua să facă asta, însă toată treaba se va simplifica semnificativ, graţie ordinii perfecte şi a eliminării obiectelor care încărcau inutil spaţiul. Trecutul, chiar şi în formă de decoraţiuni sau obiecte de îmbrăcăminte, trebuie lăsat în trecut, iar tu trebuie să te concentrezi pe prezent şi pe lucrurile de care chiar ai nevoie în locuinţa ta.

@Shutterstock



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg