Centura pentru modelare postnatală de la Clessidra, o necesitate după cezariană

1 corset postnatal cezariana 1 jpg jpeg

Naşterea prin cezariană presupune o recuperare de o mai lungă durată decât în cazul unei naşteri naturale, însă asta nu înseamnă că este un proces care nu poate beneficia de susţinere. Centurile dedicate beneficiază de atenţia proaspetelor mămici care doresc să revină cât mai repede la forma de dinainte de sarcină, însă nu oricum, ci într-un mod sănătos. Este un dispozitiv spre purtarea cărora înclină tot mai multe femei, venind la pachet cu o serie de avantaje. Desigur, contează şi calitatea ce stă la baza sa, pentru că dictează atât eficienţa în procesul de refacere, cât şi susţinerea sănătăţii pe întreaga durată a purtării.

Postoperatoriu, centura va fi purtată, în cazul în care au existat probleme la naştere, după perioada de aşteptare indicată de medicul specialist, pentru a evita orice neplăcere. Cu acordul acestuia, purtarea unei centuri va încuraja organismul la o recuperare mai confortabilă. Practic rolul său va fi de a susţine fibrele musculare alungite, slăbite, în ideea de a ajuta la antrenarea lor şi o refacere mai eficientă.

În întâmpinarea celor care se orientează după corsete şi lenjerie modelatoare postnatale iese Clessidra.ro, un eshop specializat în astfel de produse. Centura este articolul recomandat în cazul în care naşterea a fost prin cezariană, adaptată astfel ca purtarea ei să fie sigură.

Modelare postnatală sigură, cu centurile profesionale de la Clessidra

Proaspetele mămici pot opta cu încredere pentru astfel de produse testate, alegând modelul de centură care să asigure recuperarea după o naştere normală, ameliorând durerile specifice. Comode şi eficiente, corsetele care se regăsesc în portofoliul magazinului, la fel ca şi sutienele pentru alăptare, sunt de asemenea recomandări spre care acestea îşi pot îndrepta atenţia. Top of Form

Semnele lăsate de operaţia de cezariană, adică simptomele resimţite în zona abdominală, lombară şi a spatelui, în funcţie de fiecare în parte, pot fi ameliorate şi mai uşor vindecate cu un astfel de produs. Alegerea unei mărimi corespunzătoare, dar şi a unui model care să corespundă cu nevoile este cea care va susţine o recuperare mai rapidă. Siguranţa alegerii o dictează şi recomandările experţilor Clessidra. Spre exemplu, în cazul naşterii prin cezariană, în primele 2 luni sunt mai potrivite centurile special dedicate, respectiv articolele din colecţia Luxury, de pe site. Acestea susţin refacerea şi retragerea burţii, practic oferă ajutor procesului de modelare după naştere.

Nu în cele din urmă, de ştiut este cât de mult contează materialul din care centurile sunt confecţionate. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că pielea va fi sensibilă după naştere, deci e de preferat un material natural de tipul bumbacului, în combinaţie cu un material elastic. Poate fi vorba chiar de iritaţii sau răni, a căror vindecare trebuie susţinută.

Susţinerea ideală este oferită de produsul ideal, iar Clessidra dispune în acest sens de modele diverse. Un sfat este de a aplica centura în poziţia culcată, pentru a beneficia de rezultate optime, ataşată fiind pe musculatura abdominală când se află într-o stare relaxată.

Proaspetele mămici se pot bucura astăzi de o refacere mai puţin disconfortantă atunci când aleg să poarte o centură pentru modelare postnatală, comandând modelul potrivit de pe Clessidra.ro.



Recente

Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg