Endometrioza poate pune în pericol fertilitatea

1 endometrioza jpg jpeg

Printre cele mai importante cauze ale infertilităţii se numără endometrioza, boală care apare mai ales la femeile aflate la vârstă reproductivă, între 25 şi 40 de ani. Afecţiunea beneficiază de tratamente medicamentoase şi chirurgicale, care sunt adaptate dacă se doreşte obţinerea unei sarcini.

Endometrioza este o afecţiune inflamatoare benignă caracterizată prin prezenţa de ţesut intern al uterului (endometru) în afara cavităţii uterine, la nivelul ovarelor, trompelor uterine, al peritoneului pelvin şi intestinelor, mai rar fiind vorba de localizare cerebrală sau pulmonară. Nu se cunoaşte cauza exactă a endometriozei, existând mai multe piste. Una dintre ele este menstruaţia retrogradă. Specifică acesteia este întoarcerea sângelui menstrual care conţine celulele endometriale în trompele uterine şi în cavitatea pelvină.

Durerea, simptomul distinctiv

Endometrioza se manifestă, în principal, prin durere, care variază de la caz la caz. Pot să apară mai multe feluri de dureri: pelvină, în timpul sau după contactul sexual, în zilele ovulaţiei, în zona inghinală, lombare, abdominale. Totodată, endometrioza mai poate avea simptome gastrointestinale (constipaţie, diaree, scaun cu sânge, balonare) sau urinare (urinări frecvente, în cantităţi mici, nevoia imperioasă de a urina, arsură sau usturime în timpul micţiunii). Oboaseala cronică, greaţa, vărsăturile, sângerările menstruale abundente şi neregulate sunt alte manifestări care pot însoţi endometrioza. 

Se diagnostichează prin laparoscopie

Metoda de elecţie pentru diagnosticarea endometriozei este laparoscopia, care este bine să fie efectuată de un medic cu experienţă. Pentru a se determina amploarea şi extinderea afecţiunii, mai poate fi nevoie şi de ecografie abdominală, radiografie, tomografie computerizată, RMN, cistoscopie şi urografie.

Tratamentul - care depinde de forma bolii (uşoară, moderată, severă), de vârsta pacientei, de intensitatea durerii, de dorinţa de procreere şi de localizarea endometriozei - poate fi medicamentos, chirurgical sau asociat. La pacientele diagnosticate şi tratate, medicul poate recomanda şi efectuarea markerului seric CA-125, o glicoproteină care creşte moderat la femeile cu endometrioză. Un nivel crescut al acestui marker peste 35 U/ml poate sugera recurenţa bolii.

Sarcina este posibilă

Endometrioza duce la infertilitate şi adesea este depistată când se caută cauzele sterilităţii feminine. Această complicaţie apare din cauza fapului că prezenţa endometriozei pelvine determină formarea de aderenţe care modifică structurile anatomice, înfundă trompele şi afectează ovarele. Totuşi, sarcina este posibilă la femeile cu endometrioză, mai ales la cele care au formă uşoară sau medie. Terapia este adaptată când se doreşte obţinerea unei sarcini, caz în care se poate recurge şi la inseminarea intrauterină sau la fertilizarea in vitro.  

SFATUL SPECIALISTULUI

Dr. Gabriel Mitroi

medic primar obstetrică-ginecologie, Bucharest Endometriosis Centre

Metodele de tratament ale endometriozei se împart în terapie medicală şi terapie chirurgicală. Terapia medicală constă în administrarea de analgezice, anticoncepţionale, progestative sau agonişti/antagonişti GnRH. Aceste medicamente nu vindecă boala şi nu opresc evoluţia acesteia, ele doar ameliorează simptomele pe durata administrării, fiind însoţite şi de reacţii adverse, unele dintre ele destul de severe.

Chirurgia excizională este singura metodă care ameliorează simptomele pe termen lung şi îmbunătăţeşte fertilitatea. Este însă o procedură dificilă şi ar trebui efectuată într-un centru de specialitate, care beneficiază de un chirurg cu experienţă în chirurgia excizională şi de o echipă multidisciplinară, pentru a putea opera toate tipurile de endometrioză. Pentru a reduce şansele de recidivă este important ca medicul chirurg să fie familiarizat cu toate aspectele vizuale ale endometriozei şi locurile unde aceasta poate fi găsită, şi să îndepărteze toate ţesuturile de endometrioză. Atunci când excizia este efectuată de un chirurg cu experienţă, rata de recidivă este mică, în unele cazuri s-a dovedit a fi şi curativă.



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg