FOTO Cum arată locuinţa unui tânăr cu peste 400 de plante de interior şi exterior. A făcut dintr-o obsesie o mică afacere

2 gradina 5 jpg jpeg

Jason Chongue, un tânăr de 32 de ani din Melbourne, Australia, se mândreşte cu o colecţie impresionantă, cu peste 400 de plante transformându-şi spaţiul de locuit modest şi curtea mică într-o pădure uimitoare din punct de vedere vizual.

„Ideea de a-mi decora casa cu plante a venit în urma faptului că nu am suficient spaţiu în aer liber pentru obsesia mea pentru grădinărit. Eram pasionat de natură, de la plante la animale de companie, eram obsedat. Mi-aş petrece zilele în grădină, crescând şi experimentând orice. De-a lungul anilor, am explorat o serie de specii de plante, însă colecţia mea a crescut. Unele plante pe care le am în locuinţă sunt din copilăria mea, în timp ce altele au fost aduse pe parcurs, iar altele mi-au fost dăruite. Obsesia mea pentru plante vine din pasiunea mea pentru verdeaţă şi modul în care plantele pot face o mare diferenţă”, a explicat el pentru Unilad.co.uk

Primele sfaturi pe care le oferă Jason celor pasionaţi este planificarea, cunoaşterea de sine (ca grădinar) şi dorinţa de a experimenta. 

„În fiecare zi petrec 30-60 de minute grădinărind dimineaţa şi apoi petrec o oră, după programul de lucru, îngrijind plantele. O dată pe săptămână petrec între 1-2 ore realizând sarcini mai complicate”, a mai spus el. 

Mica pădure din locuinţă îl ajută să „evadeze din viaţa cotidiană” şi, în 2016, şi-a transformat pasiunea într-o afacere sub numele de The Plant Society - un fel de reţea socială pentru entuziaştii de plante. 

FOTO Facebook 



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg