FOTO Manifestul florilor: buchete din mucuri de ţigări şi aranjamente în gropi stradale

1 1000 de mucuri de tigara jpg jpeg

Nicu Bocancea, master florist internaţional, cel mai premiat român din industria florilor la competiţiile internaţionale de profil, a pornit, cu ajutorul construcţiilor florale, un Manifest pentru normalitate şi frumos, în 50 de episoade, pentru a atrage atenţia unor reguli sau nereguli din jurul sau şi pentru a-i încuraja pe oameni să se gândească mai mult la ce pot face pentru a schimba în bine lumea în care trăiesc.

“În fiecare zi, timp de 50 de zile, ne vom folosi de frumuseţea florilor pentru a spune poveşti din Bucureşti, unele dulci, altele amare, însă toate spuse în cel mai colorat şi pur mod cu putinţă, cu ajutorul construcţiilor florale. La fiecare pas găsim lucruri de semnalat sau de îndreptat, iar florile reprezintă cel mai frumos instrument pentru a o face”, declara Nicu Bocancea, membru al FLOOS, asociaţia celor mai buni 30 de floristi ai lumii.

Manifestul florilor, denumit de creatorul sau “50 de zile pentru 50 de ani”, a apărut că cel mai constructiv mod de a sărbători 50 de ani de când familia lui Nicu Bocancea a început să scrie istorie în industria florilor din România: “Părinţii mei lucrează cu flori şi din dragoste pentru ele din 1970, adică de fix 50 de ani. Au trecut prin comunism, prin Revoluţie, democraţie şi pandemie, înconjuraţi de flori şi încercând, prin florariile lor şi prin dedicarea cu care au dezvoltat afacerea de familie, Floraria Iris, să înfrumuseţeze şi să înveselească viaţă românilor”, mărturiseşte Nicu Bocancea.

Printre lucrările care marchează aceste eveniment se numără:

  • Groapă în asfalt, din mijlocul străzii, în care se împotmoleau toate maşinile care treceau, a fost acoperită de flori.
  • 1000 de mucuri de ţigară, aruncate pe stradă, au fost transformate într-o construcţie florală spetaculoasă.
  • Bagajul de griji şi incertitudini al acestui început de an şcolar a fost transformat în ghiozdane vesele, pline cu vise şi energie pozitivă.


Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg