Busuiocul aduce norocul şi alină suferinţele

1 55202 original jpg jpeg

Plantă apreciată mai ales în bucătărie, busuiocul şi-a dovedit utilitatea şi în alinarea unor probleme de sănătate. Crampele, balonarea, oboseala şi răceala sunt câteva dintre neplăcerile care îşi pot găsi vindecarea cu ajutorul remediilor din busuioc.

Aducător de noroc în tradiţia populară românească, busuiocul este valorificat de secole şi ca remediu natural.

Este un bun stimulent al digestiei, are acţiune antispasmodică, bactericidă,febrifugă (reduce febra), sedativă,carminativă (absoarbe gazele intestinale), diuretică şi stomahică (favorizează digestia).

Planta este şi o sursă excelentă de vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui, şi care joacă un rol important în menţinerea ţesutului osos, prevenind osteoporoza.

Se poate folosi atât intern, cât şi extern, sub formă de infuzie, tinctură sau ca ulei esenţial.Un compus valoros din plantă este uleiul esenţial, la care se adaugă numeroase principii active.

3 indicaţii ale uleiului esenţial de busuioc

1.

Uleiul de busuioc creşte circulaţia sangvină, iar masajul cu acest remediu reduce crampele şi oboseala musculară. Se masează zona afectată cu 4 picături de ulei de busuioc diluat în 8 picături de ulei de măsline.

2.

Masajul tâmplelor cu ulei esenţial de busuioc ajută în perioadele de anxietate şi în insomnie. Se amestecă 5 picături din acest ulei cu 7 picături de ulei de portocale dulci şi cu 2 linguri de ulei de măsline.

3.

Se adaugă în apa de baie 5 picături de ulei esenţial de busuioc, care se dizolvă într-o lingură de ulei de migdale dulci.

Citeşte mai multe despre beneficiile busuiocului pe clicksanatate.ro.



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg