Osul-iepurelui, diureticul din natură

Plantă recunoscută pentru efectul diuretic, osul-iepurelui este de ajutor în diverse probleme renale şi nu numai.

Proprietăţile curative ale plantei erau bine cunoscute încă din perioada antică, iar faptul că despre ea scriseseră învăţaţi importanţi ai vremii e un argument în plus s-o tratăm cu toată consideraţia.

Iată ce scrie Adam Lonicer, reputatul botanist german, despre osul-iepurelui: „Această plantă e excelentă pentru proprietăţile ei diuretice şi pentru eficienţa cu care elimină pietrele la rinichi. Nu degeaba i se mai spune şi rădăcina-pietrei. Înaintaşii noştri obişnuiau să marineze planta tânără şi s-o consume pe tot parcursul anului.

Coaja şi rădăcina înmuiate în vin sau marinate în vin şi apoi consumat totul ajută foarte mult la eliminarea pietrelor la rinichi. Ţinută în gură, după ce a stat în vin, alină durerea de dinţi“. Mai este denumită şi lemnic, ciocul-ciorii, caşul-iepurelui sau lingoare. Această plantă perenă cu înălţimea de 60 – 70 cm are un rizom scurt (o tulpină subterană lemnoasă) şi o tulpină aeriană, care creşte până pe la 50 cm.

Ce proprietăţi are

Planta e bogată în amidon, ulei esenţial, taninuri şi substanţe glicozide. Componenţa frunzelor e asemănătoare cu cea a rădăcinii, fapt pentru care au efect comparabil.

Osul-iepurelui are, de asemenea, proprietăţi antitusive şi laxative. Rădăcina are nu numai proprietăţi diuretice, ci şi antidiuretice conţinutului unor uleiuri fixe esenţiale, care-i determină aceste caracteristici.

Dacă se doreşte folosirea plantei pentru proprietăţile diuretice, atunci rădăcina trebuie infuzată, nu preparaţi ca decoct. Altfel, uleiul esenţial cu proprietăţile diuretice se va evapora. Pentru tratamentul tusei, se foloseşte tulpina lemnoasă în amestec cu rădăcină uscată.