Protecţia naturală a ficatului

1 53673 original jpg jpeg

Chiar dacă investigaţiile medicale nu semnalează o afecţiune a ficatului, starea de oboseală cronică, lipsa de energie chiar după o noapte bună de somn, digestia proastă, greaţa, balonarea, tulburările periodice ale tranzitului intestinal, durerile de cap şi chiar predispoziţia la infecţii sau la alergii pot indica o suferinţă hepatică.

Ficatul este un organ rezistent,cu o mare capacitate de regenerare,astfel că suferă în tăcere mulţi ani înainte de a se certifica,prin analize de laborator,că a fost agresat.

Considerat cel mai mare organ intern din corp,ficatul îndeplineşte peste 500 de funcţii,în fiecare secundă,sute de procese,fiind o adevarată “uzină chimică”. Iată doar câteva din “datoriile” pe care ficatul le are de îndeplinit zilnic:

□   neutralizează şi elimină substanţele toxice din organism

□   ajută la îndepărtarea bacteriilor şi a alcoolului din sânge

□   intervine în procesul de digestie

□   depozitează fierul,vitaminele şi alte elemente chimice

□   intervine în controlul nivelului de grăsimi şi de glucoză din sânge

□   fabrică anumite substanţe esenţiale organismului (albumină,factori de coagulare,colesterol)

Tocmai de aceea este necesar să îl ajutăm şi protejăm,pentru ca activitatea acestui organ preţios să îşi desfăşoare funcţiile în condiţii optime.

Liv.52este un produs hepatoprotector folosit în întreaga lume încă din 1955. Combinaţia unică de plante acţionează sinergic pentru a proteja ficatul împotriva celor mai frecvente agresiuni din ziua de azi:

□   alimentaţia dezechilibrată           

□   alcoolul,fumatul,poluarea

□   stresul şi efortul

□   medicamentele

are rolul de a proteja,dar şi de a regenera celula hepatică,fiind util şi în:

□   hepatite

□   ficat gras

□   alcoholism

□   ciroză incipientă

□   vezică biliară “leneşă”

Dacă doriţi să aveţi bateriile încărcate la maximum,pe lângă odihnă şi o alimenţie sănătoasă,nu uitaţi să vă recompensaţi prietenul care munceşte neîntrerupt pentru dumneavoastră-ficatul-cu o cură de Liv.52!



Recente

Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
Gogogi cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 243273007 jpg
Galeta cu dovlecei si rosii  Sursa foto shutterstock 1885115110 jpg
clickpentrufemei ro pexels nurseryart 369376 jpg