Remedii eficiente împotriva monturilor

Înmoaie picioarele înainte de exfoliere jpeg

Monturile sunt formaţiuni osoase anormale care cresc la încheietura degetului mare de la picioare. Sunt dureroase şi incomodează la mers, însă dacă apelezi la aceste remedii naturale împotriva monturilor, rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.

Ulei de măsline

Încălzeşte puţin ulei de măsline şi masează montul,degetul mare şi talpa câte 15 minute de două ori pe zi. Masajul stimulează şi facilitează circulaţia sângelui în zona degetelor şi astfel lichidele acumulate în monturi vor fi drenate mai uşor. De asemenea,depozitele de calciu se vor dizolva,ceea ce va duce la scăderea în dimensiune a montului.

Comprese cu gheaţă

Pune câteva cuburi de gheaţă într-o pungă şi aşază direct pe mont pentru 10 minute. Repetă tratamentulde câteva ori pe zi. Pe lângă faptul că durerile vor fi ameliorate şi inflamaţia se va diminua.

Ardei roşu iute

Acest tip de ardei conţine o substanţă numită capsaicină,care elimină nervii ce provoacă durere. Taie în jumătate un ardei roşu iute şi masează montul. Pentru ca substanţa să acţioneze cât mai mult timp,aplică gel antiinflamator şi bandajează montul cu o faşă elastică cât mai strânsă. Urmează acest tratament de două ori pe zi.

Ulei de ricin

Este bogat în substanţe antiinflamatoare,care reduc inflamaţia şi ameliorează durerea. Pune o jumătate de cană de ulei ricin într-un ibric şi încălzeşte-l puţin. Înmoaie o dischetă demachiantă în ulei şi pune-o peste mont. Aşază peste dischetă un prosop şi ţine apăsat. Când discheta se răceşte,pune-o din nou în ulei. Căldura va stimula circulaţia sângelui,iar montul nu va mai fi la fel de incomod. Repetă de trei ori pe zi.

Sare Epsom

Sarea Epsom conţine magneziu,care elimină inflamaţia şi durerea. Dizolvă o cană de sare în apă caldă şi înmoaie picioarele20 de minute. Apa trebuie să acopere montul. Repetă tratamentul de două ori pe zi,până montul începe să se retragă.



Recente

smiling blonde woman laughing street cheerfully lovely young lady feeling happy autumn park jpg
Cartofi dulci cu naut  sursa foto shutterstock 788953129 jpg
cancer san jpg
girl completing homemade cupcakes jpg
Gogosi peltea  Sursa foto shutterstock 2153176745 jpg
Placinta cu varza si mazare  Sursa foto shutterstock 1967135323 jpg
clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg